#OameniAiAviației: Teodora Iulia Grama: „Fericire, emoție, împlinire – pilotajul este chemarea mea”

Teodora Grama a copilărit printre aviatori și, în ciuda faptului că familia avea alte planuri pentru cariera pe care să o urmeze, ea a ales Aviația. La doar 25 de ani este inginer, cu studiile realizate în Anglia, la o facultate de profil de prestigiu. Deși avea ocazii să profeseze în străinătate, și-a dorit să se întoarcă în România, să pună know-how-ul acumulat în timpul facultății, alături de entuziasmul “tineresc” și optimist  – la dezvoltatea domeniului aeronautic din România. Din păcate, viața i-a demonstrat că, de cele mai multe ori, lucrurile nu se întâmplă așa cum ne dorim sau… visăm.

Acum, Teodora Grama este este pilot cadet în cadrul școlii  “Central European Flight Academy”, un program Wizz Air, la finalul căruia va deveni first officer pe Airbus 320, în cadrul companiei aeriene.

Cum costurile unui astfel de curs sunt colosale pentru bugetul unei familii cu câștiguri medii, din România, ea a pus bazele unui site, teodoragrama.com, cu ajutorul căruia nu doar că a strâns o parte din banii necesari școlarizării, dar vrea să îi inspire și pe alții într-o astfel de carieră.

Până aici însă, este o poveste lungă, dar incredibilă, pe care Teodora Grama s-a gândit să ne-o împărtășească. O lecție de viață care ne demonstrează că cele mai de preț monede în atingerea idealurilor “prea înalte” sunt persuasiunea, optimismul și pasiunea. 

„Încă din copilărie am dezvoltat o puternică pasiune pentru aviație și am știut că acesta este domeniul pe care vreau să-l urmez (contrar așteptărilor familiei care a crezut că o să mă fac doctoriță, ca mama). Habar nu avea tatăl meu, parașutist militar, ce impact aveau asupra mea toate zilele alea de vară petrecute alături de el la aerodrom, zborurile cu AN-2ul, AN-24ul sau mărețul Hercules (C-130), urmărindu-l la “părăsirea aeronavei“; ce să mai, toată vara eram în compania aviatorilor. În ultimul an de liceu, am avut norocul să asist la o prezentare a unui ONG despre facultățile din Marea Britanie. Așa că, după îndelungate ore de research personal, m-am prezentat la ai mei cu inițiativa “Teo pleacă să facă Inginerie Aerospațială în Anglia“. După îndelungi negocieri, calcule și explicații, treaba era hotărâtă iar ai mei erau peste măsură de încântați. În special tata care se apucase deja să anunțe pe toată lumea decizia noastră, deși eu nu dădusem încă admiterea. Haha!

Coventry University a fost cea mai potrivită alegere pentru mine: un program foarte bun de inginerie aerospațială, un oraș englez micuț, unde familia mea își permitea să mă susțină din punct de vedere financiar, facilități educaționale la care puteam doar visa înainte să ajung acolo; printre acestea pot enumera un Harrier Jump Jet în dublă comandă pe care făceam practică, incluzând un simulator instalat la bordul aeronavei, alte 3 simulatoare individuale, tunel aerodinamic dezvoltat de echipa de Formula 1 Mercedes AMG PETRONAS, ș.a.

Pe parcursul anilor 2 și 3 de facultate, am realizat că îmi doresc mult să mă întorc acasă, că poate cunoștințele dobândite pe perioada facultății ar putea contribui la o mai bună dezvoltare a industriei aeronautice din România, că modul meu ceva mai optimist de a vedea lucrurile va aduce un suflu nou într-un mediu relativ pesimist și că, deși aveam prospecte uriașe de carieră în Anglia, să lucrez în România în cadrul unei instituții din domeniul aeronautic ar fi fost mai satisfăcător, din punct de vedere profesional, ar fi avut un impact mai mare. Toate acestea, combinate și cu faptul că, în timp ce mă pregăteam să dau admiterea, tatăl meu și-a pierdut viața într-un accident de mașină, lăsând-o pe mama mea, singură, mă făceau să îmi doresc teribil de mult să mă întorc acasă, în România.

E drept, am mers la câteva interviuri unde nu am îndeplinit baremele pentru admitere. Dar am avut parte și de multe refuzuri bazate pe simplul fapt că sunt prea tânără sau că nu am experiență profesională anterioară. Culmea, pentru aceeași poziție în UK, aceste lucruri nu ar fi fost o problemă. Dimpotrivă, englezii au încredere în pregătirea pe care studenții lor o primesc în timpul facultății, în puterea lor de muncă și dorința de a învăța la locul de muncă, dar și în abilitatea de a gândi “outside the box“, gândire care ar putea aduce soluții inovative pentru probleme vechi.

Într-un final am reușit să mă angajez în domeniu, în cadrul unei companii de ground handling. Interacționând în fiecare zi în mod direct cu avionele și cu echipajele de zbor, am realizat că eu îmi reprimasem o dorință din liceu: aceea de a deveni pilot. Îmi doream să urmez cursurile de obținerii a licenței de pilotaj imediat după terminarea învățământului obligatoriu, dar ai mei m-au sfătuit să merg întâi la facultate. Ceea ce s-a dovedit a fi o alegere înțeleaptă – facultatea m-a ajutat să mă maturizez și să dobândesc niște cunoștințe care, acum, în cadrul cursurilor ATPL, îmi folosesc și mă ajută foarte mult. Pentru mine, să fii inginer de aviație era interesant, dar chemarea mea a fost dintotdeauna să devin pilot.

Zis și făcut: am început să mă pregătesc pentru admitere, să vorbesc cu oameni din domeniu, research, aplicații peste aplicații. Într-un final, aproximativ anul trecut, am primit vestea cea mare: am fost acceptată în programul în care sunt acum, program de tip “from zero to hero“ (de la 0 ore de zbor direct la manșa Airbus-ului 320), care durează aproximativ 22 luni, program desfășurat în Nyiregyhaza, un orășel mic din nord estul Ungariei și Amsterdam, unde se desfășoară partea de simulator A320. Sunt în al nouălea cer, la propriu. Nu numai că urmează să devin pilot, deci să îmi îndeplinesc visul, dar am și șansa să zbor pentru o companie extrem de apreciată, care are baze în România. Pentru mine e win-win, profesional și personal.teodora grama

Singura problemă pe care o am în momentul de față este costul programului. Programul meu de pregătire costă 119.700 euro. Sumă pe care nicio familie obișnuită din România nu o deține. Așa a luat naștere site-ul meu, teodoragrama.com. Din dorința de a convinge cât mai mulți oameni să mă ajute să îmi îndeplinesc visul, dar și de a atrage atenția asupra greutăților prin care cineva în postura mea trebuie să treacă. Și cred că problema asta se poate extinde și în alte domenii. Guvernul român și băncile din România nu oferă burse sau soluții de finanțare pentru astfel de lucruri. Guvernul nu are bani alocați pentru așa ceva iar băncile motivează că oferta mea de muncă nu are destulă greutate ca să îi determine să facă o așa investiție, nu există astfel de “produse bancare“.

Multe vise mărețe sau aspirații înalte sunt oprite înainte ca mențiunea lor să iasă de pe buzele celor care le dețin. Dar eu am avut parte de mult noroc, campania mea a avut parte de foarte multă susținere și am reușit să strâng o parte din sumă. Între timp, prietenii și familia mea au reușit, prin eforturi comune, să strângă restul sumei de care am nevoie, în mare parte din împrumuturi bancare pe care eu le voi returna odată ce voi începe să lucrez. Site-ul îl păstrez și continui să scriu, atât cât îmi permite timpul. Intenția rămâne aceeași: de a-i inspira pe alții să nu renunțe la ceea ce visează și de a le oferi cât de cât o idee despre ce presupune un program de pregătire ATPL. Iar pe viitor îmi doresc, odată ce voi reuși să plătesc împrumuturile familiei mele, să înființez o bursă care să îi ajute pe cei ca mine”.

Ce ai învățat, prin prisma activității din Aviație?

Teodora: Nici nu știu de unde să încep să răspund la întrebarea asta. Aviația m-a învățat, în primul rând, disciplina și importanța acesteia. Nu poți să te urci în avion și pur și simplu să decolezi, nu poți să te apuci să repari un anumit sistem fără o pregătire în prealabil. Iar această pregătire este critică pentru o desfășurare în siguranță a activității.

Teodora Grama: Aviația este un domeniu în care siguranța primează.

În al doilea rând, prin prisma activității, am învățat că niciun vis nu este prea îndrăzneț, că nimic în viață nu este imposibil de realizat.

În același timp, am învățat că lucrurile bune în viață nu vin ușor sau rapid, ci necesită multă muncă iar din când în când o să ai parte și de eșecuri; important este să nu renunți în fața acestora.

De ce ai dat ingineria pe pilotaj?

Teodora: Cred că ține de personalitatea mea. Ingineria îmi place, ingineria aeronautică este extrem de interesantă și complexă, dar nu era ceea ce îmi doream să fac pentru tot restul vieții mele profesionale. În schimb, de fiecare dată când mi se oferă ocazia să zbor, mai ales fiind la comandă, sunt cuprinsă de un sentiment pe care cu greu îl pot descrie în cuvinte. Fericire, emoție, împlinire – pilotajul este cu siguranță chemarea mea.

Dacă ai avea ocazia, ce sfat i-ai da eului tău când te-ai apucat de zbor?

Teodora: Să abordez orice experiență cu ceva mai mult curaj și încredere în mine. Primul zbor în simplă comandă, primul zbor de navigație, prima aterizare la un aeroport străin… Orice lucru care poate părea extrem de dificil la început devine mult mai ușor după câteva încercări.

Cum percepi acest domeniu, ca femeie? Este mai greu să reușești decât dacă ai fi bărbat?

Teodora: Statistici de anul trecut arată că procentajul femeilor piloți este de undeva între 3 și 5% din totalul piloților, la nivel mondial. Cred că acest procentaj a mai crescut un pic anul acesta. Cu toate acestea, tot nu reprezintă o proporție prea mare. Unii oameni încă sunt reticenți în privința abilităților femeilor de a pilota avioane. Unii nici nu știu că femeile pot  fi piloți (!!). Însă nu știu de ce. Sunt tratată exact la fel ca și colegii mei, am trecut prin aceleași teste, suntem toți departe de familie și prieteni aici; pe scurt, ne e la toți la fel de greu. Sigur, unii oameni fac glume răutăcioase dar am învățat că dacă le tratez exact așa, ca pe niște glume, sau mai mult, răspund chiar eu cu o glumă, de obicei răutățile încetează. Deci ca să răspund la întrebarea ta, nu, nu consider că e mai greu să reușești în aviație decât dacă ai fi barbat. Nu e ușor să reușești indiferent de sex, dar nici imposibil. Și dacă sunt femei care citesc aceste rânduri și care se gândesc să pornească în acest domeniu vreau să știe că au tot ce le trebuie pentru a ajunge piloți extraordinari.

Ce sfaturi ai putea să le oferi celor care poate își doresc să urmeze o carieră în aviație?

Teodora Grama: În primul rând, să nu se lase descurajați de costurile mari de școlarizare, să nu renunțe în fața eșecurilor și să învețe cât mai mult. Să se documenteze, există multe oportunități  și oameni dornici să ajute. Să citească teodoragrama.com și să-mi scrie dacă au întrebări specifice. 🙂


Oameni ai Aviației”. Proiectul care va inspira generații întregi, căci asta am căutat atunci când mi-am dat seama că vreau să îmbin pasiunea pentru Aviație și talentul pentru scris, cu impactul pe care îl au poveștile de viață scurte, postate online. Recunosc, să găsesc o utilitate socială acestui blog, cât și paginii de Facebook.

Oameni ai Aviatiei

De câte ori nu te-ai întrebat cum este în “culisele” unei profesii? De câte ori nu te-ai întrebat ce i-a determinat pe unii oameni să urmeze o cale, sau ce i-a învățat pe ei profesia aleasă? De câte ori nu ai căutat motivație și inspirație?

Ella Fitzgerald spunea “să nu renunțăm la ceea ce ne dorim să facem căci, acolo unde există DRAGOSTE și INSPIRAȚIE, nu vom da greș”.

Așa că am să încep, prin „Oameni ai Aviației”, să îți ofer INSPIRAȚIE.

Ne citim la episodul următor!

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*