10 sfaturi pentru utilizarea corectă a laptopului

10 sfaturi pentru utilizarea corectă a laptopului. Fiecare dintre noi deţine un calculator acasă ori la birou sau mai des un laptop care oferă posibilitatea de a accesa cu un simplu click şi a urmări întreaga lume, oriunde te-ai afla. Un laptop este foarte comod, accesibil, poate fi ales în funcţie de mărime, capacitate, model, culoare sau marcă.

sfaturi pentru utilizarea corectă a laptopului

Laptopul a devenit treptat un presupus animal de companie. Deşi nu latră şi stă nemişcat, necesită îngrijire, are capricii şi, în orice moment, îl poţi pierde, dacă nu îi oferi destulă atenţie. Poți avea chiar şi unul dintre cele mai scumpe laptop-uri, dar dacă nu vei şti cum să îl utilizezi corect, vei arunca banii în vânt de fiecare dată, și vei acumula destui nervi. Cât încă nu s-a produs un “the end” pentru laptopul preferat, explorează la maxim sfaturile şi măsurile de întreţinere gratuite a acestuia pentru a te bucura de el multă vreme, şi de a nu alerga de fiecare dată la un serviciu de reparaţie a laptopului.

Iată câteva sfaturi pentru utilizarea corectă a laptopului:

Evită supraîncălzirea

Pentru că acum este vară, temperaturile ridicate sunt un duşman aprig pentru notebook-ul tău. Sistemul care produce răcirea calculatorului luptă din greu cu canicula şi, dacă acesta este mai din generaţia veche, sistemul poate să nu mai reuşească să facă faţă. Situaţie fatală pentru laptop. Acesta trebuie ţinut în încăpere, în locuri mai puţin luminoase. Un aparat de aer condiţionat sau ventilator va uşura munca sistemelor de răcire. Deasemenea, acesta trebuie menţinut cât mai aproape de podea, din motiv că temperatura este mai scăzută la nivelul inferior al încăperii.

supraincalzire laptop

Păzește-l şi de frig

Nici temperaturile scăzute nu sunt un prea bun aliat al calculatoarelor. Te poţi trezi că “ţi-a murit” pe neaşteptate, posibil chiar atunci când aveai nevoie cel mai mult de el. Notebook-ul trebuie purtat la temperaturi sub 0 grade în genţi termoizolante ce îi vor menţine o temperatură constantă şi îi vor oferi protecţie împotriva umezelii.

Curăţenie periodică

Praful pătrunde peste tot, ajungând chiar până şi pe circuitele sau ventilatoarele din interiorul laptopului. În zonele cele mai importante se acumulează destul praf şi ar fi minunat dacă din când în când, acestea vor fi curăţate. Stratul de colb creşte treptat, fapt ce împiedică tot mai mult şi mai mult răcirea, afectând buna funcţionare a acestuia. Se recomandă să se utilizeze spray-urile cu aer comprimat, speciale pentru îndepărtarea prafului. Poate fi utilizat un aspirator, care va arunca praful spre exterior, nu în interior. Dacă nu eşti sigur, atunci adresează-te la specialişti pentru o curăţare profesională.

O baterie sănătoasă, un laptop sănătos

Dacă de starea bateriei depinde şi activitatea calculatorului, atunci apare întrebarea – cum procedăm ca să îl încărcăm corect? Ca procesul de încărcare să fie cât mai eficient şi continuu, primul lucru este să nu fie lăsat la încărcat peste noapte sau să fie uitat pur şi simplu la reîncărcare. Această acţiune deteriorează bateria suficient că să-i scadă treptat rata de existenţă. Şi nu uita, deşi capacitatea este de 100 %, echilibrul ideal ar fi 40% descărcare şi 80% încărcare.

Alege încărcătorul potrivit

Un lucru bun de reţinut este că fiecare laptop are accesoriile lui originale, orice alt dispozitiv străin poate să nu fie compatibil şi poate provoca daune acestuia. Nu îl conecta la energie cu ajutorul unui cablu la îndemână. Dacă nu ai un încărcător de la producător, achiziţionează unul calitativ, care posedă certificate, ori este recomandat de specialiști.

Laptopul, ca suport

Un alt obicei cam prost şi cel mai des întâlnit este că e ţinut adesea în poale, pe genunchi sau pe canapea. La majoritatea laptopurilor sistemul de aerisire se află dedesubt. Acum imaginează-ţi ce se va întâmpla dacă îl vei ţine pe orice tip de stofă. Dacă ai şi tu acest nărav, e timpul să te debarasezi de el sau cel puţin să înveţi să foloseşti de fiecare dată un suport din lemn sau orice alt dispozitiv dur. Lipsa acestuia nu permit circulaţia aerului, ceea ce va produce o încălzire excesivă sau mai grav, îl poţi arde.

Tratează-l cu gingăşie

Poate părea straniu, dar chiar şi tehnica are nevoie de o simplă gingăşie şi nu e vorba de mângâieri, ci de un tratament mai atent, mai inimos şi poate chiar şi mai respectuos. Deşi nu poate fi reciproc, important este că te vei bucura de el mai mult tim. Firele conectate la laptop trebuie fixate atent, fără a fi forţate şi nici într-un caz smulse de la distanţă, din motiv că se pot produce deteriorări serioase în sistemul intern al calculatorului. Şi atunci când îi schimbi locul, cel mai bine este să îl închizi sau să îl apuci de partea de jos, nici într-un caz de ecran.

Backup de date

Backup-ul este un termen mai puţin cunoscut, care rezultă din acţiunea de a face o copie a datelor care crezi că sunt importante şi îţi vor mai fi utile, în caz că se întâmplă ceva cu hard discul vechi. Dacă laptopul este o sursă de existenţă sau un atribut de bază în serviciul actual, această metodă este exact pentru tine şi îţi va oferi un plus de siguranţă şi calm că totul se păstrează la locul de cinste.

Necesitatea operaţiei oprire – repornire

Deprinderea de a ţine laptopul activ 24 din 7 trebuie evitată. Odată pe săptămână sau la câteva zile trebuie deconectat apoi conectat din nou. Operaţia are scopul de auto-întreţinere. Când este oprit, notebook-ul scapă de toate fişierele temporare, iar când este repornit, sistemul de operare îşi face actualizarea tuturor programelor, acţiune fundamentală pentru calculatoare.

Poartă-l doar în geantă specială

Oriunde nu ai pleca, dacă intenţionezi să iei laptopul cu tine, procură o geantă specială, pe care o poţi alege după preferinţe. Geanta este menită să îl protejeze, să îl menţină în poziţie corectă, fără să fie bruscat dintr-o parte în alta şi în care nu vei mai adăuga nimic în afară de el. Deasemenea, lăptopul trebuie să fie fără dispozitive introduse în el, cum ar fi cardurile de memorie sau cabluri USB. Orice alt produs, mai ales cele care se pot vărsa peste el sau obiectele ascuţite şi solide, pot fi destul de periculoase. Foloseşte geanta întotdeauna atunci când pleci în călătorii sau pur şi simplu când ai de parcurs o distanţă mai mare.

Sper că vei ține cont de aceste sfaturi pentru utilizarea corectă a laptopului și că nu vei ajunge prea curând cu el la reparații. Spor și inspirație să ai!

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*