Noaptea își așterne negura și stelele prin luneta din spate a mașinii. Pe cât de mult necunoscut lăsăm în urmă, pe tot atât de mult înfruntăm în drumul nostru. Suntem aproape 40 și tot atât de mulți kilometri ne îndepărtăm de civilizație, odată ajunși în Alexandropolis, ultimul oraș populat din vacanța noastră. Destinația ne este Samothraki, o insulă de 17 kilometri pătrați, încă neatinsă de turismul comercial, loc în care îl vom sărbători 3 zile și 3 nopți pe prietenul nostru, Mihai.
După vreo 7 ore de mers cu mașinile pe șoselele Bulgariei și 2 ore și jumătate cu ferry-boat-ul, iată-ne așteptați de Mihai, cu surle, trâmbițe și un banner imens menit să ne anunțe că distracția va fi în toi.
Iar ce vedem, deja îmi place: un port cu câteva pub-uri și magazine de suveniruri. Cu cât îți ridici însă privirea la orizont, cu atât casele se răresc și se îndepărtează una de cealaltă, semn că liniștea este la ea acasă.
Înainte să oprim la cazare, trebuie să mâncăm ceva serios, după atâtea ore de rontzănele. Poposim pe malul mării, unde sunt așezate câteva mese cu scaune, după ce am fost atenționați, în prealabil, să nu lăsăm mașinile sub copaci, căci s-ar putea să avem nenorocul ca o capră (sau mai multe) să le folosească drept șezlonguri. „Umbra e a lor. Șoselele și insula sunt ale lor”, ne avertizează Mihai.
În acordul valurilor degustăm primele bucate grecești. „Îmi vine să mă rostogolesc de cât am mâncat, dar gustul e prea bun ca să mă pot opri”, ne spunem unii altora, cu o mână pe furculiță și cu alta pe telefonul cu care pozăm când mâncarea, când marea.
Ne urcăm în mașini și continuăm să descoperim pustietatea și liniștea insulei, în drum spre ceea ce ne va fi casă pentru următoarele zile. Locul se afă pe malul mării. Dintr-o latură a clădirii se pot vedea cei 1600 de metri înălțime de munți, iar din cealaltă marea, cu tot infinitul ei albastru. În peisajul ireal, singurele legături cu secolul 21 sunt internetul (foarte slab, de care ne-am lipsit) și cele câteva șezlonguri de pe plajă. Doar noi și marea. Unde te uiți, în stânga și în dreapta, vezi doar plaja din pietre și valurile atât de line încât ai putea crede că apa din fața noastră este a unui lac, nu a mării. Din când în când, apa cristalină se mai înfoaie în câte un val timid, în încercarea de a își confirma statutul – de mare.
După ce soarele s-a ascuns pe după valuri ne îndreptăm spre un nou loc, în care descoperim savoarea altor mâncăruri locale, majoritatea pe bază de carne de capră. N-aș fi zis că poate fi atât de bună! Poate o fi de vină foamea instalată după plajă și înot, poate curiozitatea, cert este că la gura și în farfuriile noastre este un adevărat război. Taverna în care petrecem este un loc aflat în mijlocul pădurii, în care te simți ca la un vechi prieten, la un grătar în curtea casei.
A doua zi, același program de liniște și glume între prieteni. Și, dacă tot vorbim de distracție, seara ne așteaptă cu o petrecere tematică. Batmani, Romani, Polițiști, Lebede, Cowboy, Prințese… ne-am intrat în rol și am transformat Samothraki într-un Comic-Con, spre amuzamentul localnicilor de la tavernă.
Nu ai zice că sunt prea multe de făcut pe o insulă de 17 kilometri pătrați, pe care se află, la momentul respectiv, câteva sute de suflete (fără să luăm la socoteală probabil miile de capre). A treia zi însă ne-a oferit noi experiențe, odată ce am dat plaja sălbăticiei munților. Am descoperit plăcerea de a înota în apa incredibil de rece a unei cascade, înconjurați de natura stâncilor și a copacilor cu forme desprinse din filmele Science-Fiction. Tot efortul drumului până la ele ne-a fost însă răsplătit de experiența din apă, în vreme ce întoarcerea de un dulce delicios, la o cofetărie locală. Una dintre cele 5 clădiri aflate în zona respectivă (dintre care una – o biserică).
Am zis că seara ne vom odihni, căci ne aștepta un lung drum, înapoi spre casă. Totuși, nu am putut să nu facem un ultim dans, sfârșit cu o plimbare pe plajă, unde am admirat întregul Univers și am inventariat bolta cerească, în liniștea „sinistră” a valurilor și a nopții.
Și ar mai fi multe de făcut în Samothraki, dar trebuie să ne întoarcem în nebunia vieții cotidiene. Am petrecut 1001 clipe de neuitat care ne-au încărcat bateriile și ne-au oferit o nouă perspectivă asupra ideii de vacanță. Ne-am dori să fim unii dintre cei câțiva oameni care rămân pe insulă odată cu încheierea sezonului turistic, dar nu se poate.
Promitem însă, cu toții, că vom reveni…
Până atunci… Yassas!
și…
La mulți ani, Mihai!