La 29 iulie 1848, “Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic “Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn “o adevărată Marsilieză românească”.
“Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, “Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.
De-a lungul vremii, România a avut ca imnuri naţionale şi următoarele cântece: „Trăiască Regele” de Vasile Alecsandri, cântat între anii 1866-1948; „Zdrobite cătuşe”, în perioada 1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga şi muzica de Matei Socor; „Te slăvim Românie” ce caracteriza prietenia dintre Uniunea Sovietică şi statul român, fiind imn naţional între anii 1953-1977; „Trei culori”, în perioada 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.