5 greșeli pe care le poți face într-o afacere start-up și cum să le eviți

”Învață din greșelile altora”, spune un proverb. Este mai simplu și mai puțin dureros. Dacă ai decis să lansezi o afacere, este obligatoriu să studiezi greșelile pe care le-au făcut alții, ca să nu calci și tu pe aceeași greblă. O mică eroare ori scăpare ar putea să-ți saboteze startup-ul și să-ți transforme noua afacere într-un eșec.

marketing start-up greșeli

  1. Lipsește planul de afacere

Da – consumă mult timp și necesită multă cercetare, dar această investiție de început îți va economisi timp și bani mai târziu. Business planul este proiectul afacerii tale. Cu siguranță, atunci când vrei să-ți construiești o casă, nu te apuci de lucru fără a-ți proiecta clădirea. Mai mult chiar, spre deosebire de o casă, o afacere nu este statică. Ea se va schimba de-a lungul timpului pe măsură ce se va dezvolta. Astfel orice afacere poate avea mai multe business planuri pentru că obiectivele sale se schimbă treptat. În faza de creștere, un plan de afaceri actualizat este util pentru prognozarea sau creșterea capitalului suplimentar pentru extindere. Dacă decideți să vindeți sau să închideți afacerea, planul de afaceri poate include strategii și termene pentru transferul către noua proprietate sau dizolvarea companiei.

plan de afaceri greseli start-up

Planul de afaceri este necesar pentru:

  • a testa fezabilitatea ideii de afaceri;
  • a oferi afacerii cea mai bună șansă posibilă de succes;
  • a asigura finanțarea (de exemplu împrumuturile bancare);
  • a face planificarea de afaceri managerială și eficientă;
  • a atrage investitori.

Scrierea unui plan de afaceri necesită mult timp, dar este esențială pentru o afacere de succes, care va supraviețui fazei de pornire. Procesul de realizare a planului poate face minuni în a clarifica unde ai fost și încotro te îndrepți.

  1. N-ai studiat piața

Înainte de a începe afacerea, testează-ți produsele și serviciile. Altfel n-ai de unde ști dacă lumea are nevoie sau nu de ceea ce le propui tu. Ai putea crede că faci cele mai bune / frumoase / gustoase produse, dar s-ar putea să existe pe piață altcineva, înaintea ta, mai bun ca tine. A realiza un studiu de piață nu este foarte dificil, deși poate lua ceva timp. Imediat ce ți-a apărut ideea de afacere, probabil, te-ai interesat continuu despre concurență, despre preferințele potențialilor clienți. De asemenea trebuie să ai în vedere și puterea lor de cumpărare, existența în proximitate a furnizorilor pentru materia de producție, puncte de vânzări ș.a. Trebuie să colectezi informații de la și în legătură cu clienții tăi (vârstă, gen, ocupație, religie, educație) pentru a-ți concentra eforturile de marketing, a-ți menține și a-ți îmbunătăți serviciile și pentru a-ți ghida munca în dezvoltarea noilor produse și sau servicii cerute de piață.

  1. Ignori concurența

Ignorarea concurenței este o altă greșeală comercială, poate chiar fatală. Răspunde-ți la o simplă întrebare: dacă tu vinzi un produs cu 10 lei, iar, un pic mai sus pe stradă, Maria vinde același produs cu 7 lei, câte produse vei vinde tu? Dar dacă produsul Mariei arată sau miroase mai bine decât al tău?

concurenta start-up

Un aspect important al concurenței pe care trebuie să-l înțelegi este saturația pieței. De exemplu, dacă vrei să deschizi un salon de frumusețe, este posibil să nu mai fie nici un spațiu liber în zona ta pentru această activitate, din cauza numărului mare de saloane deja existente. De prea multe ori, oamenii se consumă cu propriile lor idei și nu reușesc să păstreze un ochi atent la ceilalți, care ar putea acționa pentru a-și proteja propriile interese. Dezvoltarea unei strategii competitive nu garantează încă succesul. Nereușind să ții seama la forțele îndreptate împotriva ta, riști să fii înghițit de concurență. Legea Junglei e valabilă și aici: supraviețuiește cel mai abil. Ai putea pierde tot din neștiință, neatenție sau din simplul motiv că ai fost prea ocupat ca să-i vezi pe cei ce mișună în jurul afacerii tale.

  1. N-ai realizat analiza SWOT

Înainte de a investi bani în start-up-ul tău, identifică-ți punctele forte și slabe. Toți le avem. Din păcate, uneori punctele forte sau punctele slabe nu se potrivesc bine cu modelul de afaceri pe care dorim să-l inițiem, ducând la rezultate dezastruoase. De exemplu, dacă nu ești un tip prietenos, sociabil, cu abilități de comunicare, retail managementul nu este pentru tine. Nu contează câți ani ai visat să deschizi agenția de publicitate sau magazinul de cărți. Afacerile acestea nu sunt nu pentru tine. Asta nu înseamnă, totuși, că nu te poți apuca de ea. Dar, pentru a reuși, trebuie să știi că lucrul în spatele tejghelei nu este ceva ce ar trebui să faci tu. Ca să nu sperii clienții cu ”capacitățile” tale, va trebui să angajezi imediat pe cineva.

  1. Nu investești în marketing

Ca să faci bani, trebuie să investești bani! Campaniile de marketing îți vor face cunoscută afacerea. Acestea vor răspunde la următoarele întrebări care ar putea să apară clienților:

  • Ce se vinde?
  • Cu cât se vine?
  • Unde se vinde?
  • Când se vinde?
  • De ce se vinde?

Nimeni nu va ști despre activitatea ta fără un marketing eficient. Multe întreprinderi mici sunt reticente în a cheltui orice bani pe promovare, nemaivorbind de sume semnificative. Marketingul gratuit (pe rețelele sociale, de exemplu) poate fi excelent – dar cele mai multe strategii de marketing gratuite necesită o perioadă mare de timp înainte de a avea rezultat. Creează un plan de marketing, configurează câteva campanii de promovare și continuă să faceți acest lucru, dacă dorești ca afacerea ta să aibă succes. Include în planul tău și promovarea pe google, o strategie destul de eficientă. Nu există o regulă care spune că trebuie să aștepți până când ușile afacerii tale se vor deschide la propriu. Fă publicitate afacerii tale online înainte să o lansezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*