Aeromania 2019, anulat. Ce spun organizatorii

aeromania-anulat

Sfârșitul clasei a 12-a. Prima mea ieșire cu altcineva decât familia la mare. Se întâmpla într-un weekend de Aeromania, în care nu am văzut deloc marea, ci doar avioane. M-am întors însă bronzat (ce e drept “ca tractoriștii”), fericit și împlinit, în urma atmosferei de care am avut parte și prieteniilor legate acolo.

Anii au trecut, iar Aeromania a ajuns cel mai mare spectacol aerian privat și de la malul mării. 12 ediții, din ce în ce mai mari, iar la unele dintre ele am fost și partener media.

Cu toate acestea, astăzi, am primit un email nefericit: Aeromania 2019, anulat.

De ce nu mai organizăm Aeromania în 2019? Succesul de public nu îi lipsește. Indiferent de asta însă, sponsorizările se obțin greu și, totodată, este foarte complicat să explici publicului de ce este necesar un bilet de intrare – după ce, timp de mai bine de un deceniu, accesul a fost gratuit. E foarte costisitor să organizezi un eveniment de acest fel exclusiv din surse private, fără niciun fel de sprijin din partea autorităților locale. Câți au mai reușit?
Aeromania s-a bucurat de o expunere mediatică puternic susținută atât de presa locală, națională, cât și de cea internațională și de un număr impresionant de simpatizanți. Dar nu de sprijinul autorităților.
Compania care susține mitingul, Regional Air Services, nu a alocat bugete pentru campanii de PR plătite, ci a orientat toate resursele financiare și de personal către acest eveniment, pentru încurajarea celor pasionați de aviație, pentru susținerea unei culturi aeronautice. Nu cunosc alte companii și organizații care să își cheltuie resursele proprii în felul acesta. Nu știu dacă mai există.”, a precizat Cristina Mitchievici, Event Manager.

”Douăsprezece ediții de spectacol aerian fără nici un incident reprezintă o performanță de care suntem mândri. Sunt piloți care au zburat la toate edițiile, precum Iacării acrobați sau care chiar au debutat aici, sunt piloți care au descoperit Aeromania pe parcurs și au revenit de fiecare dată; sunt și piloți care, între timp, au plecat dintre noi. Sunt mândru și nostalgic. Îmi place să cred că ceva din ceea ce am făcut a sădit un pic de pasiune pentru aviație în colegii mei mai tineri și că aceasta nu se va pierde doar prin absența unei ediții a acestui miting.” – a adăugat Mugurel Toma, parte din staff-ul evenimentului.

Aeromania este o absență pe care cu siguranță publicul, și mai ales noi, pasionații de aviație, o vom resimți. Vestea bună este însă că politica deschisă a Aeroportului Tuzla va continua, prin organizarea de evenimente și acțiuni (Zile ale Porților deschise, Ziua Europeană a Elicopterelor – pe 30 iunie, Școala Altfel care aduce anual peste 2.000 de copii la aeroport etc), prin disponibilitatea pentru colaborări cu companii și instituții (evenimente, teambuilding-uri, conferințe etc) și prin serviciile pe care Aeroportul Tuzla le pune la dispoziția publicului cu profesionalism (zboruri de agrement, cursuri specializate etc).

Totodată, în prezent, este în evaluare posibilitatea de a organiza un Airport Film Festival – o săptămână a filmului de aviație, cu proiecții în aer liber, cu demonstrații de zbor, lupte aeriene și misiuni de salvare și petreceri. Ideea este originală și interesantă– pentru ca nu a mai fost organizat niciodată un eveniment cu aceasta structură – iar lansarea sa la Tuzla ar putea constitui un concept nou și de succes în calendarul de evenimente aeronautice din România.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*