Aeroportul Tuzla sărbătorește o jumătate de secol de activitate aeronautică. Iată cum a evoluat cu trecerea timpului

Aeroportul Tuzla sărbătorește în această primăvară o jumătate de secol de activitate aeronautică. La 27 martie 1967, de pe (atunci) un simplu câmp de zbor, decola prima misiune pusă la cale de piloții AVIASAN.

AVIASAN a fost înfiinţat în 1958, la Constanţa. Din 1967, Tuzla a devenit pentru acesta locul în care a desfăşurat o activitate uluitoare şi în care şi-a câştigat statutul de vârf de lance al aviaţiei sanitare româneşti.

Cum a ajuns Tuzla al doilea aeroport din țară ca număr de mișcări de aeronave

În primul an doar, piloţii de la Tuzla au zburat 1.600 de ore în misiuni de transport medical (bolnavi, material biologic, medici specialişti) şi în intervenţii agricole

Din februarie 1982 până în 1997, din AVIASAN a rămas activă doar Aviaţia Utilitară, care a pierdut încet teren odată cu declinul activitaţii agricole din perioada post-decembristă.

În iunie 1999, aerodromul aflat în ruină este cumpărat de REGIONAL AIR SERVICES care devine primul aeroport privat din România, păstrându-și statutul vreme îndelungată.

Sunt inginer de aeronave şi, deşi în 1999 aveam o afacere prosperă în alt domeniu, nu mă simţeam împlinit profesional. Visam să zbor şi să ajut oamenii să zboare.  Când am investit aici, toată lumea a pariat că vreau să construiesc hale pentru comerţ  en-gros – erau la modă atunci – iar aviaţia generală era în ruină nu doar la Tuzla, ci cam peste tot în ţară. În mod cert nu era o afacere. Şi nici pentru mine nu a fost o afacere, a fost o iniţiativă ivită din pasiune şi, la început, dintr-un pic de nebunie. Am venit la Tuzla şi în prima zi am filmat fiecare colţişor din această proprietate. Şi acum când revăd acest film mă mir: ţin foarte clar minte că, plimbându-mă prin clădirile delabrate şi hangarul ruginit, eu vedeam cu totul altceva, vedeam cu sufletul, nu cu ochii, că aici, într-o zi, ar putea fi ceva frumos. Tuzla a fost la început doar un vis şi a devenit o afacere pe parcurs, mult mai târziu, pentru că aveam o responsabilitate faţă de angajaţi şi pentru că îmi doream foarte mult să văd aeronavele zburând, nu să le admir la sol. Regional Air Services este o afacere nascută dintr-o pasiune, nu invers – şi am căutat să-mi apropii şi să lucrez cu oameni care gândesc la fel ca mine” – povesteşte Adrian Vasilache, directorul general Regional Air Services.

Din 1999 Tuzla devine astfel  “acasă” pentru Regional Air Services (RAS). Compania l-a extins şi modernizat fără ajutoare de stat, fără fonduri europene sau alte forme de sprijin guvernamental – investind continuu profitul, accesând credite bancare şi urmărind asiduu alinierea la standardele internaţionale.

tuzla

Regional Air Services a devenit astfel liderul de piaţă în aviaţia generală din România, operatorul privat cu cea mai extinsă gamă de servicii şi, în multe cazuri, chiar singurul furnizor autorizat – având in portofoliu:

  • Misiuni de transport de pasageri şi mărfuri la destinaţii interne şi externe, inclusiv la şi de la platformele marine
  • Şcoală de zbor (avion / elicopter)
  • Şcoală de supravietuire pe mare
  • Transport aerian medicalizat (avioane / elicoptere)
  • Paraşutism (şcoală / agrement)
  • Zbor de agrement / airtaxi
  • Publicitate aeriană
  • Supraveghere aero de obiective terestre
  • Fotografiere şi filmare aeriană
  • Zboruri utilitare în agricultură

Aeroportul Tuzla este:

  • Deschis traficului internaţional de pasageri şi mărfuri din 2013 prin Ordinul nr 1.133 
  • Primul centru de instruire offshore, acreditat OPITO – prin Şcoala de Supravieţuire pe Mare
  • Singurul centru de instruire pentru însoţitori de zbor (training practic, simulatoare)
  • Gazda primului serviciu integrat (aero-naval) profesionist de căutare-salvare din România
  • Organizatorul celui mai faimos show aerian privat, AEROMANIA, (11 ANI în 2017)
  • Gazda uneia dintre primele şcoli private de zbor din România şi a primei şcoli de paraşutism
  • Prima şi singura companie aeriană care a organizat o cursă cu avionul (Bucureşti – litoral) în reţeaua Uber.

Cu ocazia împlinirii celor 50 de ani de existență ai locului, reprezentanții RAS vor organiza o conferință, în luna martie, dar promit și un Aeromania special, la vară, care să marcheze aniversarea din acest an.

Voi reveni cu detalii.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*