“Arrival”. Încă de când i-am văzut trailerul, așteptând să înceapă Inferno, despre care v-am povestit recent, mi-am spus că trebuie văzut și chiar mă întrebam când o să apară la noi.
Și se pare că nu doar eu sunt entuziasmat. “Arrival”/ “Primul contact” este unul dintre cele mai așteptate thrillere SF ale anului. Am aflat că va intra în cinematografe în data de 11 noiembrie, simultan în România și în SUA. În țara noastră, pelicula “aterizează” cu ajutorul celor de la InterComFilm.
Producția “Arrival” a atras deja atenția pe plan internațional, deopotrivă în rândul criticilor și al cinefililor, după ce în septembrie a obținut o nominalizare pentru marele premiu, Leul de Aur, la Festivalul de Film de la Veneția. Cu un scenariu inedit și o distribuție multi-premiată, “Arrival” se anunță a fi una dintre cele mai atractive lansări din toamna aceasta.
Vinovat de regia “Arrival” este Denis Villeneuve, iar în rolurile principale îi putem distinge pe Amy Adams, Jeremy Renner, dar și pe Forest Whitaker. Cu toții, actori consacrați, câștigători sau nominalizați la premii importante din industria cinematografică.
Chiar din trailer se înțelege faptul că scenariul“Arrival” surprinde prin abordarea diferită, oferind o reprezentare nemaiîntâlnită a ideii de extraterestru, atât în ceea ce privește înfățișarea, cât și exprimarea. Dincolo de contextul SF și efectele vizuale impresionante (nava extraterestră și “pasagerii” sosiți din altă galaxie), pelicula pune în prim plan comunicarea, rolul și semnificatia acesteia, oferind publicului o revelație fonetică și vizuală, dar și un motiv de reflecție, despre care vom afla doar urmărind filmul.