Sâmbătă, pe 30 iulie, a avut loc cea de-a 9-a ediție a Bucharest International Airswhow. După mine, cea mai complexă de până acum.
Evenimentul a adus, pentru prima oară în fața publicului din România, formații și avioane văzute, până la momentul BIAS, doar pe Youtube: Forțele Aeriene Spaniole cu un F18, Forțele Aeriene din Cehia, pe ukrainieni cu un Sukhoi 27 static și unul care ne-a uimit cu evoluțiile, dar și alte noutăți despre care vă voi vorbi imediat.
Cred că fiecare dintre noi este dator, măcar o dată pe an, cu prezența la un astfel de miting. România este una dintre puținele țări care mai susține aviația, ca sport, din bugetul de stat. Mai mult, noi am fost printre cei care au pus bazele aviației mondiale, prin oameni precum Vuia, Coandă, Vlaicu. Unde mai pui că BIAS este și motiv de reuniune pentru prietenii din orașe diferite, dar cu toții fascinați de mirajul zborului. Pentru noi / ei, BIAS este un fel de „terapie intensivă”. Cu toții primim aviație pe toate canalele: olfactiv, vizual, auditiv. Mai mai că ne este administrată intravenos. 🙂
Personal, abia aștept, atunci când merg la show-ul anual, să văd ce aduc nou formațiile românești de aviație. Anul acesta a fost unul inspirat pentru aceștia: am văzut o formație de 7 Extre, dar și una de 5 Zlin-uri 142, la manșa cărora se aflau, printre alții, figuri emblematice ale Aeroclubului, precum maestrul Gheorghe Uță, unul dintre instructorii celor ce acum zboară în sub blazonul „Hawks of Romania” sau chiar „Iacării Acrobați”.
Totodată, am fost bucuros să văd o formație destul de mare de IAR 99 Șoim și, surpriza, ȘASE MIG 21 Lancer în câteva treceri destul de spectaculoase.
Dintre evoluțiile invitaților celor de la Forțele Aeriene ne-am bucurat de sunetul Sukhoiului și de trecerile sale în limită de viteză, intre plutire și angajare. Foarte manevrabil! La polul opus, F18-le spaniol ne-a arătat că tot ceea ce știm despre portanță și principii ale zborului este greșit. Avionul de luptă a rupt pur și simplu portanța, executând niște „cobre” pentru care chiar și Jurgis Kairys a fost invidios. Și știi de ce zic asta? Pentru că, până sâmbătă l-am considerat „regele” acestei figuri acrobatice. Încă este, dar doar pentru aeronavele cu elice. Chiar, pe el nu m-aș sătura niciodată să îl văd.
Spectacolul a fost complet și pot spune că ceea ce s-a întâmplat pe cer a făcut ca temperaturile deșertice din public, de la nivelul betonului, să fie „suportabile”.
Analizând un pic organizarea, pot spune că a fost foarte bună. Mai bună decât în alți ani. Mi-a plăcut existența multor standuri de băuturi, afară. Am fost să cumpăr câte ceva de mai multe ori și niciodată nu am așteptat mai mult de 3-5 minute la coadă. Spre deosebire de concerte și festivaluri, jos pălăria. Am citit însă nemulțumiri în ceea ce privește prețurile: 4 lei o apă, 6 lei o bere. Nu pot să zic că m-au deranjat aceste „scoruri”. Până la urmă tot cam atât dai și la mare, pe plajă, într-un caz fericit. Sau la un concert. Sau în oraș, în localuri mai modeste. Atmosfera costă și, până la urmă, BIAS este doar o dată pe an.
Nu mi-a plăcut însă expoziția interioară. Destul de sărăcăcioasă, ca să nu mai zic banală. Exceptând standul Aeroclubului României, al RAS Tuzla și al Aopa, care aveau un simulator bazat pe Virtual Reality, restul erau, elegant spus, de umplutură. Afară, spre deosebire de alți ani, au lipsit cu desăvârșire standurile cu ULM-uri și alți privați care au școli de zbor sau oferă zboruri de agrement. Evident, tot ei se vor plânge că „lumea nu știe de faptul că se pot efectua zboruri de agrement la prețuri cu care cumperi un parfum sau o cămașă mai bună”. Cred că dacă este un miting al Aviației Generale, ar trebui să fie și ei prezenți și să își promoveze serviciile.
Aș mai spune multe, dar am să vă las să admirați câteva imagini pe care le-am realizat… cu telefonul. BIAS 2016 a fost primul miting aviatic la care nu am mers cu aparatul foto. Și mai bine, că am putut să îl văd prin propriile pupile. Și, dacă vorbim despre fotografii, aș vrea să fac o observație: nu înțeleg „gloria” pe care o resimt fotografii care sunt închiși într-un țarc dedicat lor, departe de publicul care le bruiază „arta”. Unde mai găsești inspirația când tragi poze din același loc, alături de alte câteva zeci de persoane? Mereu am simțit nevoia să ies din mulțime și să caut compoziții altfel.
Ps2: Amintindu-mi de ceea ce scriam mai sus, de nemulțumirile prețurilor la băuturi și mâncare, mi-a venit în minte o curiozitate: câți dintre voi ați fi dispuși să dați 10 lei pe intrarea la un astfel de show? Sau nu ați mai veni, dacă „e pe bani”?