Când ești mic, colecționezi reviste auto. Mai târziu, după ce iei permisul, începi să îți modifici automobilul astfel încât să fie diferit. În continuare ești super documentat cu privire la domeniu, iar ieșirile tale în oraș se rezumă, de cele mai multe ori, cu alții asemeni ție. Ești prezent la toate evenimentele auto. Știi cele mai mișto parcări din oraș, atât pentru întâlnirile pe timp de vară cu prietenii, cât și pentru cele pentru cele pe timp de iarnă.
Mai mult decât atât, conduci sportiv, iar timpul petrecut la volan este o relaxare. Desigur, atâta timp cât nu stai în trafic.
Diagnostic: pasionat de automobile.
Oare la doar atâta lucru se rezumă această pasiune?
Nici gând.
- Unii dintre noi alegem să continuăm cu personalizarea automobilului și să mergem cu el la expoziții.
- Alții ne dorim acțiune și visăm să fim piloți de automobilism sportiv.
- În acest sens, poți opta dintr-o multitudine de discipline, precum: drift, time-atack, drag, viteză în coastă, raliu. Dintre toate însă, cea mai accesibilă variantă pe care o ai, pentru a deveni pilot de automobilism sportiv, este autoslalomul.
Iată de ce:
- Costuri reduse de licențiere.
- Costuri reduse de participare.
- Poți participa cu automobilul de stradă.
- Sunt obligatorii doar casca, combinezonul, mănușile și voia bună.
Cum poți să devii pilot de automobilism sportiv, mai exact de autoslalom? Și cât costă?
Anul acesta m-a prins și pe mine febra autoslalomului, iar toate informațiile pe care ți le ofer în acest sens sunt verificate (pe propria piele).
- Trebuie să te ia un club sportiv în evidență. Aici este o listă a tuturor cluburilor afiliate FRAS – pur și simplu te adresezi unuia și spui că dorești să devii membru, pentru a te putea licenția la Federație. Cluburile au și o taxă de membru, de minimum 50 de lei pe an. Eu atât am plătit.
- Vizita medicală. După ce te-ai asigurat că poți fi parte dintr-un club sportiv, trebuie să te duci la Policlinica Sportivă Vitan pentru vizita medicală care să ateste că ești apt pentru competiții sportive, și anume de automobilism. Vizita costă 100 lei, find necesar și un EKG (din 2019).
- Înmatricularea la FRAS. Documentele medicale care confirmă că ești apt să fii pilot de automobilism sportiv se trimit, alături de o fotografie, clubului care te-a luat în evidență. Ei te vor ajuta cu formalitățile necesare licențierii, iar taxele se mai învârt în jurul valorii de 45 de euro (asigurare + taxă anuală FRAS, pentru disciplina “autoslalom”).
După ceva timp, vei primi un card care atestă faptul că ești pilot de automobilism sportiv – autoslalom, în baza căruia te vei putea înscrie în competiții în anul respectiv. Mai ai posibilitatea obținerii documentului și pentru un eveniment, dar deranjul de mai sus rămâne valabil, și nu știu cât merită asta doar pentru o cursă.
Cât de scump este să participi la autoslalom?
După cum spuneam, sunt doar câteva condiții de participare. Trecând peste licență, combinezon, mănuși și cască (se găsesc mai ieftine aici, ajungând la o investiție de circa 900-1.000 lei, dar poate găsești de împrumut pe la cunoscuți), nu ai de plătit decât circa 200 lei/etapă. Anual, sunt organizate 5 etape, deci taxele se vor afla în jurul valorii de 1.000 lei. Adunând și sumele de mai sus, vei ajunge la aproximativ 1.400 lei.
În funcție de locațiile unde se organizează etapele, trebuie să mai adaugi costurile de deplasare: benzina, cazarea, mâncarea. Dar nu îmi spune că stai acasă weekendurile și nu ieși din oraș, că nu te cred, deci aceste cheltuieli nu ar trebui să le mai luăm în evidență.
Dacă sportul te prinde, în anul următor vei începe să investești în automobil. Nu îți recomand mai devreme, este bine să lași o perioadă de acomodare. Mie mi-au oferit acest sfat toți apropiații din motorsport, iar eu îl dau mai departe și altor pasionați, cum ar fi ție. Chiar dacă la început vei participa de fun și vei concura cu timpii tăi, ușor ușor îți vei dori performanță, iar investițiile vor veni de la sine. În acest sens, poți începe cu suspensii, anvelope semi-slick, admisie, evacuare, soft, ușurarea automobilului (cel puțin la etape, cum o să fac eu). Despre costurile pentru toate acestea nu știu ce să îți spun pentru că, evident, diferă de la automobil la automobil. Dar minimul se va ridica în jurul valorii de 3.000 lei. Adică suspensia și anvelopele.
Câteva sute de euro pe an, pentru pasiunea ta pentru automobile. Te plimbi, te descarci emoțional în timpul probelor, evoluezi ca șofer, conduci sportiv într-un cadru organizat, unde scoți tot ceea ce poți tu și automobilul fără să pui pe nimeni în pericol, te distrezi și îți faci prieteni noi. Merită din plin, nu crezi?
Sper că acest articol te va ajuta și îndruma în a îți duce pasiunea la un nou nivel și, poate cine știe… ne vedem pe pistă! 🙂
View Comments (1)
Ám lá activ 35 de ani condus 13 ani cu motoreta restul categoria,B,intre timp m ám imbolnavit ám O afectiune de sold,dar o masina cu cutie automata as putea sa conduc.Am vízita medicala expirata,medicul de familie nici nu vrea sa auda ca conduc ,dar conduc scuter electric,As putea deveni pilot de o formula oarecare ???