Dan Amariei este un “constănțean nesărat” de 39 de ani, divorțat și fără copii, din câte știe el. Chiar dacă este introvertit din fire și își iese greu din carapace, acum aproape 20 de ani a pus bazele formației “Omul cu Șobolani” sau OCS, în bucătăria părinților săi. I se părea inacceptabil la vremea aceea ca în peisajul muzical românesc să nu fie decât o trupă ascultabilă, în viziunea sa.
De-a lungul celor aproape două decenii, Dan Amariei, împreună cu colegii de trupă, a scos 8 albume, peste 30 de clipuri și 100 de piese, scriind istorie în rock-ul alternativ românesc.
Cum influențează tehnologia actuală actul artistic muzical? Care este secretul longevității trupei și care sunt barierele pe care au trebuit să le spargă în drumul spre succesul de a dăinui atâta timp în peisajul muzical românesc? Despre toate acestea și multe altele, într-un scurt, dar savuros interviu cu artistul Dan Amariei, solist al OCS.
Ce faci când nu compui, ai repetiții cu trupa sau vreun concert?
Dan: Stau foarte întins pe canapea, cu pisica mea, Pussy, în brațe.
Hobby-uri?
Dan: Fifa cu prietenii.
Ai ştiut dintotdeauna că o să faci muzică? Când, cum a venit muzica la tine sau cum ai descoperit-o?
Dan: N-aveam nicio idee. Nici nu știam că pot să cânt. Și acum mă mir că pot.
Muzica, însă, a fost lângă mine încă de când eram mic, descoperind Beatles pe discurile tatălui.
Aş vrea să îmi povesteşti puţin despre proiectul tău/vostru muzical…
Dan: Nu prea e mult de povestit. În urmă cu 19 ani, mi-am zis că e inacceptabil să nu existe decât o singură trupă bună în țara asta (a se traduce prin ‹formație pe care să o pot eu asculta›…) și, în aroganța-mi, m-am apucat să fac eu una. La început aberam maxim. Cred că nici acum nu m-am oprit…
Cum a luat naștere OCS?
Dan: La Constanța, pe 1 august ‘97, în bucătăria alor mei… Doi băieți și o chitară. Sună ca un film românesc prost-prost de tot, știu…
Cum ai defini OCS?
Dan: La început i-am zis ‹alternativ acustic› – în prostia mea de atunci, nu aveam nevoie nici de tobe, nici de distoarse. Istoria mi-a dovedit că mă înșel, evident. Dar mi-a mai dovedit și că poți să fii oricât de aberant, dacă crezi în ceva și ai continuitate, peste 19 ani tot o să dai interviuri. Voila! (pardon my french… )
Cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o?
Dan: Copiii de dupa concert, care mă iau în brațe și îmi spun că le-am schimbat viața și că i-am ajutat să treacă prin moment grele. Mare lucru. Sunt foarte recunoscător pentru așa onoare și posibilitate.
Care sunt barierele pe care le –a avut de depășit acest proiect?
Dan: Începând cu numele, până la faptul că n-am sâni, păr sau alte alea…
Ce stil muzical ai fi abordat dacă nu era acesta?
Dan: Nu știam că îl abordez nici pe ăsta!
Care este, în viziunea ta, rolul artei muzicale în viața noastră?
Dan: Din ciclul ‹muzica e viața mea›, rolul artei muzicale este unul incert, pozitiv dar ambiguu, în același timp (am fost inteligent aici sau..?!). Nu știu. Dar fără OCS, eu nu aș mai fi eu, asta e clar.
Cum vă cuceriți publicul? Cum vă faceți loc prin multitudinea de piese comerciale de la Radio și TV?
Dan: Nu urmărim să cucerim pe nimeni.
Cum influențează tehnologia muzica voastră?
Dan: N-am idee. Sunt atehnic de când mă știu și, pe deasupra, am și două mâini stângi. Deci să nu mă chemi să îți instalez niciun sertar de la Ikea.
Având în vedere rapiditatea cu care se schimbă totul în jurul nostru – de la atitudini la tehnologie şi informaţie – cum percepi tu, ca artist, schimbarea?
Dan: Eu fac de 2o de ani același lucru, indiferent de tehnologia vieții…
Apropo de schimbare… Pentru ce le-ai mulţumi generaţiilor de dinaintea ta? Au avut ele un rol în educația ta/voastră muzicală?
Dan: Cred că fiecare generație își are locul și rolul ei. Cât despre educația muzicală… nu știu… Fiecare ‹fură› ce poate, cum poate, cum îi vine și cum i se arată.
Dar celor viitoare? Pentru ce le-ai mulțumi și ce le-ai sfătui?
Dan: Nu mă pricep la sfaturi. Nici de dat, nici de luat.
Cum vezi noile generații?
Dan: Cum vor ele. Noi. Sper.
Care este pentru tine melodia generației tale? Dar trupa?
Dan: Nu prea-mi plac încadrările și absolutizările. Nici nu știu care a fost ‹generația mea›.
Te implici în proiecte menite să educe publicul, din punct de vedere muzical?
Dan: Încerc. Mă străduiesc să fac ce și cât pot. Însă, introvertit din fire, îmi ies mai greu din carapace.
Care crezi că este secretul longevității voastre artistice?
Dan: No idea… Credința oarbă. Poate…
Planuri de viitor?
Dan: Ocs 2o de ani.
Mulțumesc, Dan Amariei!
Dan: Cu drag.
foto: Facebook OCS.