Degivrarea. Tot ce trebuie să știi despre pregătirea avioanelor pe timp de iarnă

Degivrarea. Odată cu venirea frigului, a sezonului rece, aeroporturile pun la treabă echipamentul specific lunilor de iarnă. În timp ce o mașină poate fi condusă cu luneta acoperită de zăpadă sau gheață, aparatele de zbor trebuie să fie complet decontaminate.

Ce presupune această procedură?

Degivrarea este alcătuită din două etape: prima este realizată cu o soluție portocalie sau roșiatică menită să topească gheața de pe suprafețele aeronavei, de la partea din față și până în spate. A doua etapă a procedurii este realizată cu un fluid verzuliu și este făcută pentru a proteja suprafețele de ingheț, ulterior. Poate proteja aparatul de zbor preț de 45 de minute, suficient pentru operațiunile de taxi, decolare, și urcarea peste plafonul de nori. Ca atunci când ștergem mobila cu Pronto și ne așteptăm să ținem praful la distanță. Diferența este însă faptul că în aviație nu există așteptări și totul este cert, realizat la anumite standarde.

Când se realizează aceste operațiuni?

Regulamentele din aviație impun degivrarea chiar și când este soare afară și temperaturi de câteva grade Celsius, întotdeauna la cererea comandantului.

Ca pasager, trebuie să știi că această procedură este realizată pentru sporirea siguranței. Niciodată să nu te enervezi și, mai românește – să înjuri din cauza faptului că se decalează îmbarcarea pentru a se face degivrarea. Bucură-te că se pune preț pe siguranță, în detrimentul pierderilor financiare. Căci da, companiile aeriene pierd bani pentru fiecare moment amânat.

Sursa foto

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*