La început a fost muzica. Apoi a descoperit artele plastice, pictura. Eduard Mircea Uzunov a făcut din Artă mai întâi un hobby, apoi un stil de viață. Acest lucru se întâmpla în 2012 când, alături de un partener de afaceri și prieten, Michael Rotenberg, au hotărât să pună bazele unei Galerii de Artă: Rotenberg Uzunov. Pe parcursul timpului, aceasta a devenit un loc de pelerinaj pentru pasionații care caută nu doar să admire creațiile exp
use, ci și să împărtășească idei cu alții care au valori asemănătoare.
Arta este finalitatea estetică prin care omul îşi exprimă simţurile cele mai ascunse ale sufletului. Arta apelează la simțurile privitorului sau ascultătorului, la cultura sa generală, la senzaţii, la percepţii, la reprezentări, la memorie, la imaginaţie, la gândire, la spirit de observaţie, la atenţie, la logică, la inteligenţă. Dar care este rolul ei în viețile noastre? Mai are vreo șansă în tot acest aport al informațiilor digitale?
Suntem în spatele Ateneului Român, pe o canapea înconjurată de operele de artă ale unor artiști, cu toții consacrați, unii dintre ei contemporani. Chopin se aude liniștit pe fundal. Eduard Mircea Uzunov este bucuros să povestească un aspect neștiut de multă lume, despre cum Arta îi face viața mai frumoasă, mai interesantă și, totodată, să își exprime și părerea avizată, despre rolul acesteia în viața noastră.
Sebastian-Radu: Care a fost primul contact pe care l-ați avut cu Arta?
Eduard Mircea Uzunov: Aveam cam 5-6 ani. Eram la grădiniță când părinții mei și-au dat seama că am înclinație pentru muzică și degete de pianist. Au urmat șapte ani de studiu al pianului, concerte în Sala Mică de la Ateneul Român, Sala Radio, recitaluri. Promiteam din punct de vedere artistic, iar ai mei s-au gândit să dau la Conservator. Doar că eram pe vremea Comunismului, iar acolo era un singur loc alocat pianului. Era delicat de intrat, în condițiile în care oameni din domeniu, cu copii mai talentați, voiau să îi înscrie acolo.
Ca atare, părinții mei m-au înscris la Sfântul Sava, la Mate-Fizică. Da, știu, o trecere bruscă, total opusă de la ceea ce făcusem până atunci. Tot pe vremea liceului, am avut și o trupă rock, susținând concerte în sala de festivități a școlii și nu numai.
Când a venit vremea înscrierii la facultate, am optat pentru Medicină. Am încercat de două ori, nu am intrat niciodată. Era bătălie mare, trebuia să înveți manualul de Biologie ‹ca pe Tatăl Nostru›.
Trecând peste câțiva ani, prin anii ’90, după ce fondasem deja Regatta, am avut la un moment dat o vânzare interesantă. Sau mai bine spus o intermediere a vânzării unor drepturi litigioase ale unor colecții de artă. Am pus în legătură vânzătorul și cumpărătorul, iar eu m-am ales cu listele cu lucrările din respectivele colecții. Am recunoscut numai trei autori, și pe aceștia după străzile care le poartă numele.
Am avut un de-click. Cred în Destin și în faptul că nimic nu este întâmplător. Am început, cu fervoare și cu ambiție să citesc despre acest domeniu și să caut să cumpăr lucrările de artă care îmi plăceau. Cu timpul am ajuns să recunosc artiștii după opera, iar asta îmi dă o satisfacție nemaipomenită.
Cred că reîntâlnirea cu Arta și întâlnirea cu pictura au venit într-un moment oportun. Un moment în care compania mea era bine, iar eu aveam nevoie de un hobby. Recomand asta oricui. Nu trebuie să rămână nimeni ancorat în rutina zilnică, cu toții trebuie să avem o pasiune pe care să o exersăm într-un mod adânc, nu de suprafață. Să necesite puțin studiu.
În hobby-ul meu, de exemplu, arta, fără o bibliotecă în spate și fără citit… nu îi poți face față. Dacă vrei să pătrunzi în viața artiștilor, să înțelegi contextul istoric în care au fost realizate operele, contextul politic, trebuie să citești, să discuți cu alți pasionați, să aprofundezi. Iar pe mine și pe dl. Rotenberg, 
partenerul meu, ne bucură și ne hrănesc sufletele întâlnirile pe care le avem cu experții în artă și pasionați. Totodată, avem vizitatori care după ce văd Muzeul de Artă ne trec pragul. Și ei, la rândul lor, se bucură că au ocazia de a discuta cu cineva despre Artă și eventual de unde cumpăra diverse opere.
Sebastian-Radu: Mai cântați la pian?
Eduard Mircea Uzunov: Nu, dar mi-am stabilit un obiectiv în acest sens. Plănuiesc să achiziționez un pian pe care să îl aduc la Galerie, să îmi invit prietenii și să cântăm.
Sebastian-Radu: Ce este Arta pentru Dvs.?
Eduard Mircea Uzunov: Fie că vorbim despre artă cinematografică, despre muzică, proză, artă plastică, Arta, în toate formele ei, îmi produce plăcere. Iar cel mai mult mă bucură să văd o lucrare frumoasă pe zi. Este un adevărat cadou, pe care mi-l oferă viața. Este ca atunci când vrei să vezi o femeie frumoasă. Este nevoia zilnică de hrană spirituală.
Nu aș căuta o definiție a Artei. Mulți spun că pentru a o înțelege trebuie să te pricepi. Nu trebuie, vă spun eu! Trebuie doar să ai răbdare, să reverberezi atunci când o contempli, să simți ceva atunci când o admiri. Un simplu ‹wow› este suficient. Scoate în evidență percepția pe care o avem.
Sebastian-Radu: Ce v-a învățat Arta?
Eduard Mircea Uzunov: Să evadez din cotidian. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat acest hobby. Învăț multe prin intermediul Artei. Din experiențele pe care mi le oferă.
Eu și partenerul meu am deschis inițial această galerie cu lucrările noastre și cu altele din consignație pe care noi le descopeream și despre care credeam că sunt frumoase. Habar nu aveam dacă expertiza noastră este bună. Am aflat asta ulterior, după ce am deschis partea contemporană și am început să căutăm tineri artiști ai căror curator să fim. Faptul că, în ziua de astăzi, lucrările lor au fost cumpărate și fac parte din colecții mari, ne demonstrează că avem ochi. Nu știi dacă ai un ochi bun la asta și știi să o apreciezi decât atunci când o împărtășești cu alții: prieteni, experți, oameni care au aceleași valori.
Arta m-a mai învățat că poate deschide uși. Nu doar în România, ci și în străinătate. Toți oamenii, cu cât sunt mai satisfăcuți poate din punct de vedere material, cu atât au mai multă nevoie de hrană spirituală.
Acum o săptămână m-am întâlnit cu cei mai importanți oameni din LVMH și toți cei de acolo, când au auzit că am o galerie de artă au vrut să vadă lucrările expuse, pentru că voiau să își completeze colecțiile și cu autori români. Asemeni lor sunt și eu. Cu oricine vorbesc, vreau să văd. Să descopăr, să compar, să văd lucruri frumoase.
Sebastian Radu: Aveți și alte pasiuni?
Eduard Mircea Uzunov: Cunoașterea. Le mulțumesc părinților mei pentru asta. Cred că una dintre datoriile unui părinte este să cultive nevoia de cunoaștere copiilor. Cunoașterea este cel mai important lucru din viață, ea ne dezvoltă. În viață trebuie să ne dezvoltăm și, după ce acumulăm cunoștințe, să le împărtășim. Cunoașterea îți dă o altă perspectivă asupra lumii și te completează ca personalitate și ca spirit.
Sebastian-Radu: Cea mai mare împlinire sufletească pe care v-a oferit-o până acum Arta?
Eduard Mircea Uzunov: Nimic nu este mai plăcut decât să stai cu muzica în surdină, un Chopin, un Mozzart, un Beethoven, în funcție de ce stare de spirit ai, printre aceste lucrări, și să împărtășești păreri cu alți pasionați.
Recent, am fost in Franța, unde am vizitat cea mai mare casă de licitații din Paris. Din pasiune și pentru valorile comune pe care le împărtășim, proprietarul mi-a făcut un tur al galeriei. După ce mi-a arătat biroul său, am ajuns în fața unei uși securizate. Mi-a spus că vrea să mă ducă într-un loc în care nu intră orice vizitator, la care ține enorm. Și se vedea asta. Ușa, protejată cu cifru și cartelă magnetică, era blindată. După ce am trecut de ea, unde credeți că am ajuns? Într-o bibliotecă. În locul în care își ține cărțile din care se documentează. Acela este cel mai valoros lucru. Iar modul în care protează locul este o recunoaștere a faptului că nu putem înlocui cu nimic cartea. Și, contrar noii tehnologii, plănuim, eu și partenerul meu, să punem și noi bazele unei biblioteci, dar și ale unui muzeu. Trebuie să lăsăm ceva generațiilor viitoare.
Sebastian-Radu. Dacă tot vorbim de tehnologie… Care credeți că este rolul Artei în societatea din ce în ce mai tehnologizată?
Eduard Mircea Uzunov: Știi care e diferența dintre sexul pe net și cel real? Aceeași ca dintre societatea tehnologizată și artă. O să ajungem să facem sex pe net, sunt convins de asta. Dar plăcerea, atingerea și frumusețea femeii nu o să le găsim decât în realitate.
Există arte digitale pe care nu le neg, sunt frumoase, fascinante. Dar nimic nu se poate compara cu arta reală. Uitați-vă în muzee. Sunt pline. Iar când Muzeul de Artă sau cel al Colecțiilor nu vor mai fi pline, va fi Muzeul Rotenberg Uzunov (râde).
Ca și tehnologia, și arta este o pârghie. Și ea face comunicarea dintre oameni mai facilă. Să știi că prin cultură, România ar putea ajunge la un alt nivel. Avem artă de calitate. Industria cinematografică are rezultate superbe. Prin aceste pârghii am putea ajunge la un nivel ridicat, facil, să comunicăm prin intermediul culturii e mai ușor decât prin diplomație. Ar trebui să ne promovăm mai mult valorile naționale. E ca și cum ne-am promova propria persoană. Prin cultură și artă vom ajunge întotdeauna la cele mai bune rezultate. Și o zic din experiență personală: ai o altă deschidere. Eu mereu dau și a doua carte de vizită.
Sebastian-Radu: Aveți dreptate, dar în ceea ce privește Cinematografia, parcă nu am depășit momentul Comunismului…
Eduard Mircea Uzunov: Știi ce se întâmplă? Se raportează la generația noastră, care a trait în Comunism. Produc niște sentimente pe care nu le pot descrie. Ură, dar și regăsire în vremurile de atunci.
Urăsc perioada aceea de întuneric. A fost o perioadă în care mi-aș fi dat și degetul de la o mână pentru a vedea un concert Pink Floyd. Aș fi dat orice pentru un disc Beattles. Nu aveam nimic. Era îngrozitor. Cu toate acestea, acum îi auzi pe mulți cum laudă acele vremuri. Aveam 22 de ani când am participat la Revoluție. Aș mai face eu o revoluție pentru a nu mai auzi aceste vorbe: ‹Era mai bine pe vremea›…
Sebastian-Radu: Sunt tinerii consumatori de artă?
Eduard Mircea Uzunov: Spre marea mea bucurie și plăcere, am descoperit, 
sau mi s-a confirmat că da, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor. Din cei aproximativ 300 de vizitatori, 70 la sută dintre ei erau tineri. Am fost la expozițiile lui artistului Ion Bârlădeanu și, la fel, am fost surprins să văd foarte mulți tineri prezenți. Mă bucur din tot sufletul să văd că sunt interesați de artă.
Sper, totodată, să ajungem la nivelul din Orient, unde oamenii intră în magazine și pentru a cumpăra. Așa ar trebui să se întâmple și la expoziții și în Galeriile de Artă.
Sebastian-Radu: Ce ar trebui să știm atunci când pășim într-un muzeu, într-o galerie? Aveți vreun sfat despre cum ar trebui să consumăm Arta?
Eduard Mircea Uzunov: Cu atenție! Uitați-vă cu atenție, cu ce și la ce rezonați.
Aș avea și un sfat de viață pentru tinerele generații: să își stabilească obiective de neatins. Or să descopere că viața îi va duce la ele, în cel mai scurt timp. Iar satisfacția reușitei va fi nemărginită.