Elena Hertwing are 22 de ani. Brașoveanca a descoperit arta desenelor sub piele la 13 ani, când tatăl ei i-a arătat la televizor o emisiune – „Miami Ink”. A fost fascinată de această exprimare artistică și, câțiva ani mai târziu, la 17, își comanda primul său aparat de tatuat.
Ulterior, Elena s-a mutat în Anglia, căci, spune ea, „în România este foarte greu să progresezi în ceea ce privește arta tatuatului. În străinătate este mult mai ușor să evoluezi, să cunoști idei noi, să intri în contact cu artiști de valoare care să te îndrume”.
De-a lungul timpului, tatuajele au fost un subiect destul de controversat întrucât persoanele care își făceau unul doreau ca acesta să simbolizeze ceva, de cele mai multe ori ceva tabu. Astăzi, conceptul este acceptat sub orice formă cu excepția locurilor de muncă ce interzic vehement semnele pe corp, mai cu seamă tatuajul.
Ideea de tatuaj are însă mii de ani vechime. În 1992, în apropierea graniţei Austriei cu Italia, pe înălţimile munţilor Alpi, a fost descoperit corpul unui bărbat. Cu hainele şi echipamentul bine conservate în gheaţă, bărbatul avea o vechime estimată de arheologi la mai mult de 5.000 de ani. Descoperirea a produs senzaţie. I s-a spus „Otzi, omul gheţurilor”. Ei bine, Otzi avea în jurul gleznelor şi a genunchilor semne care semănau foarte bine cu tatuajele de astăzi. Au fost numărate 58 de astfel de desene alcătuite din puncte şi linii simple, iar istoricii au apreciat că tatuajele respective nu erau întâmplătoare, practica fiind probabil una frecventă în acele vremuri.
Popoarele primitive foloseau tatuajul în timpul ritualurilor de trecere, pentru a se proteja de forţele malefice sau, pur şi simplu, din dorinţa de înfrumuseţare. Astăzi, această modă e foarte răspândită printre artişti, fie ei cântăreţi de rock sau actori de film.
Tatuajul a devenit o adevărată artă, iar cei cei care își exprimă ideile cu cerneală, sub pielea altora, sunt tot mai creativi.
Am stat de vorbă cu artista Elena Hertwing pentru a înțelege mai bine profesia de artist tatuator și despre cum este ea văzută de societate.
– Ce înseamnă pentru tine a tatua?
Elena: Este singura modalitate de a îmi exprima liber gândurile, sentimentele și stările din momentul respectiv. Este și va rămâne singura dragoste la prima vedere, dat fiind faptul că, prima oară când am făcut asta, era ziua de Vallentine” s Day. De fiecare dată când merg spre locul de muncă merg fericită, plină de entuziasm, iar asta este incredibil. Este neprețuit să știi dimineața, când te trezești, că mergi într-un loc pe care îl iubești și faci ceea ce îți place. Ar trebui să fie singurul sentiment pe care să îl avem dimineața.
– Ce este special la această artă?
Elena: Fiecare meserie are părțile ei frumoase. În cazul de față, pe lângă ceea ce spuneam mai devreme, cred că faptul că întâlnești oameni și povești de viață pe care le auzi live, chiar de la protagoniști. Toate îți schimbă percepția despre viață și îți oferă o stare de spirit pe care o imprimi, sub pielea lor.
Cea mai interesantă și emoționantă întâmplare, în același timp, a fost un tatuaj pe care l-am făcut unei cliente care avea cancer. Își tatuase un roboțel cu o inimă care reprezenta dragostea dintre ea și soțul ei, știind că mai avea 6 luni de trăit. Din momentul acela, am început să apreciez mai mult viața și bucuriile pe care le avem zi de zi, dar și dragostea față de apropiați.
– Te-ai îndrăgostit de ideea de a tatua văzând o emisiune alături de tatăl tău. Cum a reacționat când i-ai spus că vrei să faci o profesie din asta?
Elena: Tata, culmea, nu a vrut să audă de așa ceva. El mă vedea farmacist. A vrut chiar să mă dea afară din casă. Mama, în schimb, m-a înțeles. Între timp, văzându-mi evoluția, s-a obișnuit și el cu ideea. Dar nu complet…
– Care a fost primul tatuaj pe care l-ai bătut cuiva?
Elena: Primul tatuaj realizat sub pielea cuiva a fost un retuș la un așa zis „drac”, pe care un prieten și-l făcuse în armată, cu 15 ani în urmă. L-am făcut în prima zi, când abia îmi venise primul meu aparat, comandat de pe internet.
Sinceră să fiu, atunci nu știam cu ce se mânâncă această artă și am fost foarte mândră de rezultat, dar și fericită că îmi îndeplineam visul.
Acum însă, după atâția ani, în urma experiențelor acumulate, percepția mi s-a schimbat. Atunci recunosc că le vedeam ca pe o modă, nu ca pe o formă de artă, chiar dacă îmi plăcea să desenez.
– Câte tatuaje ai realizat până în prezent?
Elena: Mă crezi că nu am ținut o socoteală? Aș putea estima însă că sunt câteva sute, de la simple inițiale și până la desene complexe.
– Care a fost cel mai dificil desen realizat sub pielea cuiva?
Elena: Nu pot să zic că am avut așa ceva. Multe dintre ele sunt complexe, dar întotdeauna îmi aleg un model cu care să mă simt confortabilă, să știu că îl pot realiza. Uneori am senzația că rezultatul final este un eșec, chiar dacă posesorul, cel pe care tocmai l-am tatuat, nu este de acord cu mine. De multe ori am senzația că tatuajele nu au ieșit exact la standardul pe care mi l-aș fi dorit. Dar este doar o percepție a mea și, poate că datorită ei am reușit să evoluez atât de mult în ultimii ani.
– Dar cel mai scump?
Elena: Mi s-a întâmplat, apropo de întâmplările amuzante, ca de multe ori, la finalul tatuajului, să primesc și monezi, deoarece clienții uitau să aducă bani îndeajuns. Am avut ocazia să tatuez un compatriot de-al nostru, venit în Londra. A fost de ordinul miilor de lire. La polul opus, cel mai ieftin a fost o inițială. 50 de lei, pe vremea când încă tatuam în România.
– Atâția clienți sigur au generat povești amuzante în salon…
Elena: Mereu! Am ocazia să cunosc tot felul de oameni amuzanți și, în profesia asta, auzi fel și fel de povești. De la pariuri pierdute între prieteni până la povești de despărțiri. Fiecare tatuaj are o poveste. Cred că cel mai amuzant moment a fost când mi s-a cerut să „bat” steagul Gay Parade și, în vârful lui, un penis.
– Cum este mai bine: să vină clientul cu modelul sau să îl alegeți împreună?
Elena: În general este bine atunci când clientul vine cu o idee formată, deorece este mult mai ușor să comunici cu el și să ajungeți la un numitor comun.
– De pe vremea când erai în România: Cum ai putea compara a fi tatuat sau tatuator în România cu o țară occidentală, în cazul tău Anglia?
Elena: Mentalitatea românilor este minimă în ceea ce privește arta tatuajului. Credă că de vină este educația, nu suntem învățați cu această formă de artă și, ulterior, ajungem să îi privim dezgustați pe cei care se exprimă astfel, pentru cum arăți și ceea ce porți pe tine, pe pielea ta. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am plecat din România: în străinătate arta tatuajelor a fost introdusă cu mulți ani în urmă.Ai alte perspective. Lumea nu te privește ca pe un delicvent, ci din contră, te apreciază. Lumea te oprește pe stradă să te admire. Am pățit-o și eu o dată, când, în drum spre muncă cineva m-a oprit să mă roage să îmi pozeze tatuajele de pe brațe, deoarece era fascinat de ele.
Cu toate acestea, când mai ajung prin România, sunt bucuroasă să văd că tineretul a început să fie mai liber în gândire.
– Cum am putea schimba percepția românilor cu privire la arta tatuajelor?
Elena: Nu este dificil să faci tatuaje în România. Mă refer însă la scrisuri, simboluri. E dificil însă transformarea tatuajelor în artă, deoarece percepția oamenilor nu este atât de deschisă. E greu, dacă nu chiar imposibil, să transformi tatuatul din pasiune în job de care să te bucuri. Ajungi să te frustrezi, să rămâi limitat în idei.
Cu toate acestea, România este pe drumul cel bun. Cu ajutorul convențiilor care se tot organizează, ideile învechite încep să dispară. Sunt artiști de la noi care s-au luptat cu „morile de vânt” ani de zile și, încet încet efortul lor a început să dea roade. Unul dintre ei este Costi Azoiței, cel care organizează Bucharest International Tattoo Convention. Cu ajutorul ei, Costi a schimbat mult ideologia negativă asupra artei din România și sunt convinsă că, în următorii ani, rezultatele vor fi din ce în ce mai bune.
Poate schimbarea percepției românilor ar putea fi accelerată și ajutată și cu un show 100% românesc, de genul Miami Ink. Avem mulți artiști talentați care au multe de spus.
– Ce te inspiră?
Elena: De obicei inspirația îmi vine din mediul înonjurător, din experiențele trăite de mine sau de clienți. Ca majoritatea artiștilor, sunt inspirată de natură, evenimente, momente din viață – bune sau rele și încerc să îmi exprim stările prin arta pe care o realizez.
Sper din tot sufletul ca percepțiile și mentalitățile din România să se schimbe. Mi-aș dori să aud cât mai multe povești de la artiști care trăiesc la noi în țară, deoarece fiecare are istoria lui unică.
Poții să urmărești activitatea Elenei Hertwing pe pagina ei de Facebook, sau poți să o întâlnești la Convenția Internațională a Tatuajelor din toamnă unde, de ce nu, povestea ta se poate transforma într-un tatuaj.