#employeetakeover: ONV LAW, “pledoarie” virtuală despre partea neștiută a avocaturii de business

#employeetakeover: “Când aceste scaune se ocupă, liniștea dispare. Se întâmplă idei, discuții, brainstorming, torturi, sărbătoriți și, evident, muzică. Doar fereastra cu lumina-i schimbătoare ne mai amintește că timpul se scurge și că mâine ne vedem tot aici, înarmați cu același entuziasm”, scrie într-o postare, pe contul de Instagram al ONV LAW, o Societate de Avocatură din București.

De pe aceleași scaune din imagine, de la aceeași masă, aceștia au luat decizia de a comunica online. Dar altfel. Au hotărât ca fiecare membru al echipei să aibă dreptul de a posta despre pasiunile pe care le are sau despre cum arată o zi de lucru prin lentilele camerei foto ale telefonului său, la ONV LAW.

Trebuie să recunosc că ideea mi-a atras atenția și nu m-am putut abține să nu stau puțin de vorbă cu Radu Nemeș. Este Managing Partner în cadrul Societății. El mi-a povestit despre cum a devenit #employeetakeover punctul de întâlnire al online-ului și al avocaturii de business, o arie în care aparențele și rigoarea profesională “obligă” la un anumit tip de comunicare, dar și de ce au ales să “spargă barierele și prejudecățile”.

Cum v-a venit ideea, destul de “curajoasă” dealtfel, de a aduce avocatura de business în social-media?

Radu Nemeș: Am luat această decizie pentru că privim în viitor și nu în trecut, iar viitorul aparține unui alt tip de comunicare decât cea clasică. Mediul online este tot mai prezent în viața noastră: comunicăm online, ne informăm online, avem o viață online. Deși pot exista voci care să susțină paradoxul izolării sociale în viața de zi cu zi, comunicarea online fiind una mai degrabă a aparențelor, nu putem nega rolul ei tot mai pregnant în viața de zi cu zi.

Ce rețele sociale folosiți în promovarea brandului pe internet? 

Radu: Folosim Facebook, LinkedIn și Instagram. În România, alte rețele sociale sunt mai puțin utilizate în comunicare, cu atât mai puțin pentru cea corporate.

Cât timp alocați zilnic sau săptămânal promovării prin social media în cadrul companiei?

Radu: N-aș putea să dau cifre exacte. Avem o echipă de marketing și de PR care are printre altele și această sarcină: Mihaela Ștefan – PR Manager al ONV LAW și Oltea Zambori (PR Beta). Ele se ocupă de strategia de comunicare în zona de social media.

De unde ideea de #employeetakeover ?

Radu: Sugestia proiectului a venit de la Oltea, după discuțiile privind strategia de comunicare a ONV LAW. În ultima perioadă, eforturile noastre s-au  axat mult pe echipă (valorile și principiile organizației noastre sunt în bună măsură raportate la starea și interacțiunea echipei ONV LAW ca organism) și pe comunicarea internă.

Când a început?

Radu: Am început această campanie în luna octombrie.

De ce Instagram și nu Facebook?

Radu: Având în vedere că Instagram este platforma unde creativitatea se exprimă prin imagini, iar după cum se știe “a picture is worth a thousand words”, am considerat că va fi mult mai ușor să ne exprimăm creativ, fiecare dintre noi în acest loc. Și de ce să nu marturisesc – că nu există multe Societăți de avocați care să facă acest lucru (străine sau din România) și, prin urmare, este un pas curajos și inovator.

Care este scopul acestei campanii?

Radu: Scopul acestei campanii este în principal acela de a încuraja exprimarea creativă în echipă și de a arăta cine sunt oamenii din spatele brandului. Într-un domeniu în care aparențele și rigoarea profesională “obligă” la un anumit tip de comunicare, noi credem că pasiunile noastre, umanitatea și autenticitatea noastră individuală ne leagă și ne sudează ca echipă, iar ele trebuie comunicate ca atare.

#employeetakeover

Consistența echipei ONV LAW vine din trăinicia relațiilor dintre noi, din profesionalismul cu care ne facem treaba (fie că vorbim despre profesia de avocat, fie că vorbim despre toate celelalte activități din firmă) și din maturitatea cu care ne tratăm unii pe alții, dar și pe clienții noștri.

Cu cât a crescut notorietatea paginii până acum?

Radu: Pe Instagram a crescut cu 50%. Înțeleg că asta înseamnă ceva…

Care a fost cel mai #cool feedback primit?

Radu: “Foarte tare ideea, urmăresc fiecare postare”.

Reacții de la colegii de breaslă?

Radu: Nu avem nicio reacție până acum. Sau nu știm noi…

Care a fost riscul pe care vi l-ați asumat atunci când ați demarat campania?

Radu: Riscul asumat este acela că unii dintre cei care ne urmăresc să facă diverse comentarii despre actul creativ al autorului pozei și textului. Dar, un asemenea proiect nu este despre a arăta cât de pricepuți suntem ca fotografi sau ce condei avem. Este despre exprimarea creativă și libertatea de exprimare a fiecăruia dintre noi. Este despre pasiuni individuale, despre modul în care ne exprimăm emoțiile și cât de vulnerabili suntem dispuși să fim atunci când vorbim despre noi ca individizi și ca parte a unei echipe.

Este #employeetakeover și o subliniere a faptului că vocea individuală este sinonimă cu cea a echipei, a ONV LAW?

Radu: Fiecare are libertatea de a posta și de a scrie ce dorește. Aș putea să spun că pe lângă a fi un act creativ, este și un exercițiu de engagement și de sudare a echipei, care arată gradul de încredere pe care îl avem unii în alții.

Reputația unui brand este esențială, iar puterea lui stă în oameni, care de multe ori nu sunt atât de vizibili. Consistența nostră ca echipă vine și din înțelegerea că suntem individualități distincte care îmbrățișează aceleași valori și care urmăresc un scop comun – scopul organizației în care ne facem profesia, fără a ne pierde identitatea proprie.

Care au fost lecțiile pe care le-ați învățat, cu privire la organizație, până acum, prin prisma acestei campanii?

Radu: Principala lecție pe care am învățat-o este aceea că pentru a ne exprima creativ și a evolua avem nevoie să fim investiți, pe de o parte, cu încredere, iar pe de altă parte, să investim la rândul nostru cu încredere.

O prejudecată despre online care v-a fost demolată odată cu realizarea acestei campanii?

Radu: Principala prejudecată pe care cred că am depășit-o odată cu desfășurarea #employeetakeover este aceea că online-ul nu mai este “personal”. Adică, odată ce publici ceva online, acel ceva devine public, într-o măsură mai mică sau mai mare, iar asta înseamnă să-ți asumi ideile și comunicarea proprie de la o “tribună” virtuală. Online-ul are memorie, iar asta te obligă, spun din nou, la o congruență între ce ești tu însuți ca organism și ceea ce spui despre tine. Dacă te decizi să comunici corporatist în mediul virtual, și o faci consistent și periodic, atunci trebuie să fii pregătit să treci bariera aparențelor, specific PR-ului și comunicării clasice, unde comunici doar ce vrei să se vadă despre tine.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*