EROI, povestea din spatele celui mai nou single E.M.I.L.

EROI, cel mai nou single al trupei românești de alternative/pop-punk/post-hardcore, E.M.I.L., este acum online. L-am ascultat de câteva ori pe repeat, timp în care am stat de vorbă, despre el, cu Sorin Bădulescu, solist al trupei și autor al versurilor.

EROI este mai mult decât o melodie. Este o lecție de viață scrisă pe un portativ: Trebuie nu doar să învățăm să ne găsim adevăratele modele, ci și exercițiul disocierii și al cititului printre rânduri. Doar așa vom putea să schimbăm ceva în viitor.

Ce te-a inspirat în scrierea versurilor?

Sorin: Textul a apărut ca o consecință a unei discuții între mine și un bun prieten. Cumva, am făcut o legătură între felul în care noi, românii, ne găsim modelele. Este evident că nu le căutăm în baza unui fundament meritocratic, cât mai degrabă, suntem o nație de receptori unde popularitatea și puterea de transmitere a unui mesaj are un rol principal în asimilarea lui. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne uităm la ce înseamnă modelele istorice și să începem să învățăm exercițiul disocierii și al cititului printre rânduri. Poate doar așa vom începe să avem o masă critică de votanți, ce vor putea schimba ceva în viitor.

De ce ați ales să ilustrați melodia cu un cadru aerian? Care este simbolistica lui?

Sorin: A fost viziunea lui Dan Cozmuță, el a făcut clipul. Vă lăsăm pe voi să găsiți starea, căci este vorba de o stare în primul rând.

Cât ați lucrat la acest single & clip?

Sorin: În studio aproximativ 3 zile, în vreme ce clipul a fost gata într-o săptămână.

Cine sunt eroii tăi?

Sorin: Pentru mine, erou înseamnă Brancuși, Eminescu, o mamică care își crește singură copilul, un prieten capabil de sacrificiu pentru binele altuia/altora, un om pentru care bogăția este numărată în prieteni…

Omul învață ceva nou în fiecare zi. Ce lecție v-a ‹predat› pregătirea acestui nou single?

Sorin: Nu ne-a surprins cu ceva anume… Lecția este să fii pregătit pentru nimic iar planul să fie… să nu ai un plan și să îți urmezi pasiunea și să nu te gândești la consecințe în termeni de succes! Ce o să fie, o să fie.

Ca modele pentru generația actuală de adolescenți, ce mesaj aveți pentru ei? Ce ar trebui să rețină din mesajul acestui single?

Sorin: Eu/noi nu suntem un model pentru actuala generație. Modelele sunt eroii, iar noi nu suntem eroi. Noi avem doar o trupă.

Mesajul meu este să încerce să înțeleaga mai bine lumea în care trăiesc și să se preocupe de acum de aspectele socio-politice. Nu trebuie dedicație, dar e clar că avem nevoie de awareness în zona asta.

Ce a însemnat 2016 pentru voi și ce planuri aveți pentru 2017?

E.M.I.L.

Sorin: 2016 a fost un an predictibil. Nu avem planuri și nici așteptări pentru 2017, dar ne dorim să lansăm un album nou. Astfel, toate eforturile noastre or să fie în zona asta.


Trupa E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive formații din peisajul alternativ românesc. Despre cum a apărut grupul, despre cum văd ei rolul muzicii în viața noastră și despre cele mai mari piedici pe care au trebuit să le depășească în cei 16, aproape 17 ani de existență, veți putea citi zilele următoare, într-un interviu cu Gabi Georgescu, chitarist în cadrul trupei.


 

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*