Am încercat să stau deoparte și să nu îmi exprim părerea cu privire la cerșeala publică (altfel nu o pot numi) inițiată pentru achiziția „Cumințeniei Pământului”. Dar nu m-am mai putut abține, iar un clip apărut de curând în Social-Media m-a determinat să îmi spun și eu of-ul.
Ceea ce se întâmplă, din punct de vedere social și mediatic este demn de întocmirea unui manual de fundraising. Este de apreciat că s-a reușit trezirea unui spirit civic în atâția conaționali. Într-adevăr, Brâncuși este al nostru și trebuie să ne luptăm pentru păstrarea valorilor naționale.
Alta este însă problema: am înțeles că indiferent câți bani se strâng, guvernul va completa până se va atinge suma necesară, de 11 milioane de Euro.
Stau și mă întreb: cum putem să fim atât de ușor de manipulat? Atât noi, cât și țărișoara asta, prin toate resursele ei, suntem furați constant. În condițiile în care pușcăriile sunt pline de indivizi care au făcut averi, tot pe cârca noastră, dar pe care Statul i-a pedepsit uitând să își recupereze prejudiciul, noi, Românii și România, plătim de două ori: noi și Statul, prin taxele și impozitele noastre.
De ce nu este cumpărată statuia cu averile pe care uită să le confiște? Sunt convins că mâine ar fi a noastră .
Prin urmare, dragă române, Hai că se poate. Se poate să spunem stop și să le scoatem mâinile din buzunarul nostru. Pentru că bani sunt. Hai că se poate să spunem Stop, nu mai vrem să fim prostiți. Ăsta ar fi spiritul civic necesar!
Nu adaugi si datoriile sterse cu buretele ?