Dragostea, pe tonuri baritonale. Lucas Meachem și soția, pe scena Ateneului Român

Mirosul parfumurilor scumpe plutește în aerul din jurul Ateneului Român. Unul câte unul, care mai de care mai elegant, intrăm în sală. Toate cele aproape 1.000 de locuri sunt ocupate. Ne așezăm cu tact, să nu șifonăm. Aruncăm câte o privire discretă la cel de lângă noi, să-i admirăm sau să-i criticăm ținuta. Cam ca la un Oscar, dar scurt cât un recital de American Opera.

Îmi amintesc și acum de dățile din copilărie când mă ducea mama la Operă. Eram atât de mic, încât nu vedeam peste spătarul scaunului din față. Mama rezolva însă rapid problema: își așeza geanta diplomat pe cotierele scaunului, transformând-o într-un înalt și folositor șezut. Nu, geanta nu se strica. Eram oricum mai ușor decât conținutul ei. “Numai urechile erau de mine” , după cum mă apostrofa chiar ea, de fiecare dată când făceam mofturi la mâncare. Dar asta cu mâncatul și urechile mele (muzicale, după câțiva ani de cântat la pian) sunt alte povești…

Povestea este despre faptul că aseară, după mai bine de 24 de ani în care nu am mai văzut un spectacol de Operă, am fost spectator la recitalul apreciatului bariton american Lucas Meachem. De fapt, nu doar al lui, ci al familiei de artiști Meachem, căci Lucas a fost acompaniat de soția sa, Irina. Pianista de origine română, dar născută și crescută în Statele Unite, s-a reîntors pe scena Ateneului, în aplauzele publicului român.

Participarea la momentul artistic al celor doi Meachem a venit ca un răspuns la invitația prietenilor de la Lay’s România, alături de care am organizat acum ceva timp seminarul “Nu îmi e Frică să Zbor”.

Seara de American Opera cântată de Lucas Meachem și soția sa, Irina, a fost primul pas pe care aceștia l-au făcut în pregătirea și promovarea platformei “Cultura Zâmbește”, platformă prin care vor să ofere un exemplu noilor generații și să le dezvolte interesul și apetitul pentru cultură și față de diverse proiecte artistice. 

Trăim într-un secol al vitezei, în care schimbările, fie ele de mentalitate și de sistem de apreciere al valorilor, se petrec dintr-o clipă în alta. Totodată, din punctul meu de vedere, un om care nu își cunoaște, printre altele, manifestările artistice ale semenilor săi, nu se poate regăsi pe sine. Nu știe unde să ajungă, dacă nu știe de unde a plecat și mai ales cu ce, de-a lungul existenței sale.

Cu alte cuvinte, doar când luăm contact cu creațiile semenilor noștri putem să ne regăsim propria identitate și resursele cu care să ne hrănim la nivel spiritual. Cam acesta este rolul manifestărilor artistice și al culturii în viața noastră.

Despre recitalul celor doi Meachem aș putea să vă povestesc mai multe, dar vă las mai jos două clipuri, să vedeți cam care a fost atmosfera. Am să vă mai spun doar că a fost pentru prima oară după foarte, foarte multă vreme, când pielea mi s-a făcut de găină, “ca la manual”, după doar câteva note și acorduri ascultate.

Când ți-a mai făcut muzica ‹pielea de găină›?

Totodată, a fost pentru prima oară când am văzut Dragostea, pentru profesie, dar și interumană, de cuplu, ridicată la un asemenea nivel. Lucas Meachem nu doar că și-a arătat aprecierea față de soția și colega sa de scenă în mod direct, ci și indirect, prin câteva interpretări pe care i le-a dedicat. Americanul este un artist de calibru internațional, care transformă recitalul de operă într-o experiență complexă și deloc plictisitoare, presărând momente comice și note personale printre interpretări, ajutând astfel publicul să “digere” mai bine spectacolul.

“Cultura este ceea ce ar avea măcelarul dacă ar fi chirurg”, spunea un poet. Tinerii ar trebui să știe că există și altfel de spectacole, nu doar cele din cluburi, fapt pentru care inițiativa celor de la Lay’s mi se pare mai mult decât binevenită. Personal, sunt un mare consumator de teatru și, după seara trecută, cred că voi începe să merg mai des și la Operă sau la Operetă.

Ceea ce vă doresc și vouă!