Prima amintire pe care dl. dr. Octavian Thor Pleter o are legată de Aviație, pe la vârsta de 3 ani, pare a fi desprinsă dintr-un film. Ulterior, a vrut să se facă pilot, dar miopia l-a îndreptat către latura educațională a domeniului. Acum este doctor Cum Laude în inginerie aerospațială, are un master în administrarea afacerilor al Universității din Manchester și este doctor în științe economice, specializarea management. Este membru fondator al Asociației de Aeronautică și Astronautică a României și membru senior al Institutului American de Aeronautică și Astronautică.
Peste toate acestea, dr. Octavian Thor Pleter este Decan al Facultății de Inginerie Aerospațială a Politehnicii București. Dragostea dumnealui pentru Aviație se reflectă în generațiile de tineri care ies pe poarta instituției, pregătiți să aducă plusvaloare acestui domeniu. Loc este însă, pentru îmbunătățiri în sistemul educațional. Am stat de vorbă cu domnul Decan pentru a afla cum arată Aviația din perspectiva dumnealui, dar și care sunt șansele în carieră pentru zecile de ingineri licențiați anual de instituția pe care o conduce.
„Am studiat la Liceul Gheorghe Lazăr din București între 1974-1980, unde am format un grup de pasionați de calculatoare, microprocesoare și electronică digitală. Totuși, nu am dat la Facultatea de Automatică și Calculatoare, nici la Electronică. Alegerea mea norocoasă a fost facultatea cea mai grea pe vremea aceea. Mi-au plăcut provocările. Așa că am absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială, specializarea instalații și aparate de bord. Am făcut stagiatura la IAR Brașov (ICA Ghimbav), unde am avut norocul să învăț inginerie de la șefi excepționali ca Neculai Banea și Pavel Liszka și chiar să conduc un proiect de avionică digitală pentru un avion militar fără pilot. După 1989 am revenit prin concurs în București, chiar la facultatea mea, ca inginer în cercetare, apoi asistent universitar și celelalte grade până la conferențiar”, își amintește dr. Octavian Thor Pleter.
- Cum a apărut Aviația în viața Dvs.?
dr. Octavian Thor Pleter: A apărut pe la vârsta de 3 ani. Una dintre primele scene pe care mi le amintesc este că mama mă târa grăbită de o mână în timp ce eu mă opream și arătam ceva cu cealaltă. Arătam un avion pe cer și o rugam să mi-l dea, să mă joc un pic cu el. Eram convins că de la înălțimea ei poate să apuce avionul. Ea se încăpățâna însă să-l lase să zboare mai departe pe rută, în timp ce eu zbieram, văzând că și ăsta urma să scape nedemontat, cu complicitatea unei persoane care pretindea că mă iubește.
- Cum ați ales latura educațională a ei, în locul pilotajului, spre exemplu?
dr. Octavian Thor Pleter: A fost simplu. Am picat examenul medical. Eram miop și România era printre puținele țări din lume care nu accepta ca piloții să poarte ochelari.
- Ce v-ați propus să realizați în mandatul de decan?
dr. Octavian Thor Pleter: Noua echipă managerială și-a propus o deschidere internațională a facultății, o mai bună legătură cu alumni din toate generațiile (implicit deci cu industria), o conectare mai strânsă între generațiile de ingineri și viitori ingineri de aeronave și tehnologii spațiale. Ne-am propus să ridicăm nivelul de exigență. Nu în ultimul rând, ne-am propus un standard foarte înalt de integritate profesională, pentru a pune în valoare cel mai bine această resursă incredibilă pe care o are România: tinerii ei.
- Care sunt cele mai importante realizări / schimbări de până acum?
dr. Octavian Thor Pleter: Nu avem realizări sau schimbări importante până acum. Sunt doar realizări și schimbări mici, de detaliu. Sperăm însă că toate se aliniază pe direcția cea bună și că la un moment dat se vor vedea. Într-un proces didactic, schimbările de astăzi se vor vedea cu ochiul liber abia peste circa 10 ani. Asta e constanta de timp caracteristică unei instituții de învățământ superior. Pornim mici cercuri virtuoase și ne luptăm să le distrugem pe cele vicioase.
- Pornind de la contextul educaţional actual, cum vedeţi facultatea în perioada următoare, care sunt perspectivele pe care le întrevedeţi pentru instituție în perioada următoare?
dr. Octavian Thor Pleter: Contextul educațional actual eu îl văd ca pe unul foarte promițător, care deschide tinerilor niște oportunități cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată până acum. Vorbesc în general de inginerie și în special de ingineria aeronautică, dar mai nou și de ingineria astronautică. Facultatea noastră își va consolida prestigiul pe plan internațional, mulțumită unor absolvenți de mare valoare, care ocupă poziții cheie în importante organizații de aviație și spațiu din Europa, Statele Unite și Canada.
- Care sunt șansele pe care absolvenții le au să lucreze în domeniu?
dr. Octavian Thor Pleter: În 2014 am trăit aievea un vis: ca două companii de vârf pe plan mondial în domeniul lor (e vorba de informare aeronautică în acest exemplu) să concureze pentru a obține semnătura unui absolvent al nostru pe un contract de angajare. Am văzut asta demult într-un film american, dar nu credeam că va fi vreodată posibil pentru o facultate din România. Șansele nu au fost nicicând atât de bune după 1989. Există în aviația mondială un deficit estimat de personal cu pregătire superioară, care va crește în următorii 10 ani, când se vor retrage din activitate câteva serii de specialiști care actualmente duc greul. În plus, toate activitățile care înainte se făceau cu personal cu studii medii (piloți, controlori de trafic, tehnicieni de întreținere) încep să fie marcate de un grad de complexitate a sistemelor automate care valorifică mult mai bine studiile superioare tehnice.
Desigur, există trei categorii de absolvenți care nu vor lucra niciodată în domeniu:
1) O facultate grea te învață să înveți și te pregătește de fapt pentru orice domeniu, mai bine decât te pregătește o facultate ușoară pentru domeniul ei. Unii absolvenți vor fi atrași sau vor avea oportunități în alte domenii, se vor descurca ”surprinzător” de bine pentru un ”nespecialist” și vor rămâne acolo.
2) Unii absolvenți nu au atitudinea potrivită pentru a fi angajați în aviație, din păcate filtrul nostru nu este încă suficient de selectiv. Aviația este o activitate în care greșelile pot costa viața sau sănătatea unor oameni, sau în care pagubele produse pot avea multe zerouri. Selectarea personalului este mult mai riguroasă din acest motiv. Sunt absolvenți care nu vor trece de filtrele de recrutare.
3) Unii absolvenți vor să-și găsească de lucru doar în orașul lor natal. Deși numărul de orașe natale cu industrie aeronautică din România crește pe an ce trece, pretenții de acest tip nu-și găsesc întotdeauna o rezolvare. Spre exemplu, Aerostar Bacău are atâtea comenzi la export încât scoate în permanență posturi libere de ingineri, chiar stagiari. În Statele Unite, inginerii se mută după o oportunitate de job de pe o coastă pe alta. La noi, distanța București-Bacău pare însă o barieră insurmontabilă pentru tinerii noștri ingineri.
- Cum v-ați propus să îmbunătățiți integrarea lor în “câmpul muncii”?
dr. Octavian Thor Pleter: Să punem un accent mai mare pe stagiul de practică; să formăm mai bine studenții în sensul unei atitudini compatibile cu cerințele sistemelor de selecție de personal din aviație; în cazul în care nu putem acest lucru, să filtrăm mai bine absolvenții; să dăm absolvenți din ce în ce mai buni, pentru a convinge angajatorii că diploma noastră, spre deosebire de altele, chiar înseamnă ceva.
Ar mai trebui ceva pentru ca tinerii noștri cei mai competenți să se poată angaja: România să o rupă definitiv cu corupția. Într-un stat corupt, operează selecții inverse: profesioniștii buni nu au loc de multitudinea de incompetenți cu pile sau de laureați de pe listele transmise de la partid. Am vrea să uităm de acele vremuri.
- Cât la sută din absolvenți pleacă în străinătate, în prezent?
dr. Octavian Thor Pleter: Întrebarea e ușor ambiguă. De plecat, pleacă aproape toți. Unii în stagii, alții la programe de master, de doctorat. Dacă discutăm despre câți pleacă pe termen mai lung, procentul este de 20% – 30%. Ar trebui însă să redefinim ce înțelegem prin ”străinătate”. Noi pregătim specialiști pentru piața comună europeană.
- Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat prin prisma Aviației?
dr. Octavian Thor Pleter: Aviația fiind domeniul cu cea mai mare complexitate imaginabilă, m-a învățat să abordez complexitatea, să reușesc să rezolv probleme complexe, multidisciplinare. Apoi, m-a învățat responsabilitatea, cultura siguranței, investiția de inteligență pentru a reduce riscurile oriunde și oricând. Nu în ultimul rând, merită să spun că aviația este un domeniu care și-a selectat în mod natural oamenii într-un fel uimitor: întâlnesc oameni extraordinari, de mare curaj, oameni care reușesc să nu fie mediocri. De curând l-am ascultat pe Călin Rovinescu, președintele Air Canada, prezentând un discurs fascinant, axat exact pe aceste două valori: curajul și interdicția mediocrității. Oamenii de aviație și de astronautică le au cumva în ADN-ul lor.
- Le-ați împărtășit și altora?
dr. Octavian Thor Pleter: Desigur. Ca profesor, e a doua mea misiune, să împărtășesc altora ceea ce am învățat. Prima este să învăț.
- Ce este Aviația pentru Dvs.?
dr. Octavian Thor Pleter: Este o pasiune care în mod fericit îmi ocupă aproape tot timpul și care mă aduce în contact cu oameni fascinanți, de la care am ce învăța.
- Dacă ați avea ocazia, ce i-ați spune lui Octavian Thor Pleter, studentul? Ce sfat i-ați da eului Dvs. de acum niște ani?
dr. Octavian Thor Pleter: Fii atent, eule: nu-ți ierarhiza profesorii sau materiile după ce crezi tu acum cu mintea ta de student. O vei face cu totul altfel peste 20 de ani. Orice materie de studiu îți va folosi, deși nu ți se pare. Dezvoltă-ți mintea prin antrenament, investește în mintea ta. Cultivă contactele cu oameni inteligenți, de la care ai ce învăța. Fii apropiat de colegii tăi, fii bun coechipier, sacrifică performanța ta individuală pentru succesul echipei tale.
- Ce sfaturi ați putea să le oferiți celor care vor să urmeze o carieră în acest domeniu?
dr. Octavian Thor Pleter: Să fie atenți ce-și doresc, că s-ar putea chiar să li se întâmple!
Sfatul meu este să exploreze cât mai multe domenii și să se implice în proiecte cât mai diverse înainte de a-și stabili domeniul, pentru a avea șansa de a-și descoperi propria vocație, propriul talent. Să nu confunde domeniul care le place cu domeniul în care au adevăratul lor talent. Acesta rămâne uneori nedescoperit o perioadă lungă, dintr-o insuficientă apetență exploratorie (sau din teama de eșec). E mult mai important să faci ceva la care nu ești mediocru decât să faci ce-ți place. În primul caz, ajungi să-ți placă ceea ce faci. În al doilea, ajungi să detești ce credeai că te va fascina toată viața. Alegerea unei profesii se face astăzi la o vârstă insuficientă. Mintea omului este la deplina capacitate biologică abia la 22 de ani și ajunge să acumuleze o experiență relevantă abia la 27 de ani. Din păcate, civilizația de astăzi te canalizează profesional mult mai devreme, uneori ireversibil.
„Oameni ai Aviației”. Proiectul care va inspira generații întregi, căci asta am căutat atunci când mi-am dat seama că vreau să îmbin pasiunea pentru Aviație și talentul pentru scris, cu impactul pe care îl au poveștile de viață scurte, postate online. Recunosc, să găsesc o utilitate socială acestui blog, cât și paginii de Facebook.
De câte ori nu te-ai întrebat cum este în “culisele” unei profesii? De câte ori nu te-ai întrebat ce i-a determinat pe unii oameni să urmeze o cale, sau ce i-a învățat pe ei profesia aleasă? De câte ori nu ai căutat motivație și inspirație?
Ella Fitzgerald spunea “să nu renunțăm la ceea ce ne dorim să facem căci, acolo unde există DRAGOSTE și INSPIRAȚIE, nu vom da greș”.
Așa că am să încep, prin „Oameni ai Aviației”, să îți ofer INSPIRAȚIE.
Ne citim la episodul următor!