Este minunat să ai pasiuni. Să cunoști oameni pe aceeași lungime de undă cu tine, cu aceleași preocupări, să împărtășiți experiențe și idei. Și mai frumos este însă atunci când, alături de ei, îmbini utilul cu plăcutul și, prin prisma hobby-ului, îi ajutați pe cei de lângă voi.
N-ai cum să nu știi câ viața mea se învârte în jurul a trei pasiuni: Aviația, Automobilele și Tatuajele. Bine, despre cele din urmă nu prea am vorbit, dar cine m-a văzut o dată face-to-face, știe sau a sesizat această preocupare. Această postare nu este însă nici despre Aviație, nici despre tatuaje. Este despre automobile și despre cum, alături de alți prieteni pasionați, vreau să duc, cu #SebiMobilul, bucurie unor copii mai puțin norocoși.
De 6 ani, prietenii de la StreetManiacs organizează “Start la fericire”. Își ticsesc automobilele cu daruri pentru copii și organizează o plimbare memorabilă, pentru a li le livra. Iar anul acesta, pe 14 Decembrie, pentru că am cu ce, mă voi alătura și eu inițiativei lor, despre care puteți afla mai multe de aici.
Și, pentru că toată lumea îmi spune că #SebiMobilul e mic, lansez următoarea provocare: Oare cu câtă bucurie ar putea fi ticsit? Pe scurt, până pe 5-6 decembrie, voi aduna și de la voi daruri pentru cei mici, și vă provoc să le trimiteți, prin mine, atât de multe încât să nu mai am unde să le pun. La finish, voi număra câți copii am făcut, împreună, fericiți ;).

Citește și: Pasionat (și) de automobile
Ce puteți să le trimiteți celor 70 de copii din cele 3 sate prahovene – Vilcănești, Brânzari și Trestioara pe care cei de la StreetManiacs le-au ales ca destinație în plimbarea noastră?
Orice credeți voi că ar trebui să primească un copil de la Moș Crăciun, și care încape într-un pachet “shoebox”, ambalat în hârtie de cadou și etichetat cu sexul și vârsta destinatarului căruia crezi că i se potrivește cadoul. Toate detaliile se regăsesc tot în descrierea evenimentului – “Start la fericire”.
Pe mine mă găsiți zi de zi în zona Carol, unde puteți să îmi predați cadourile pentru cei mici. Doar să îmi dați de veste pe Facebook,sau la telefon (0761.395.797) de venirea voastră.
Hai să facem împreună niște puști fericiți de Crăciun!