“Omul sfințește locul”, chiar dacă nu este unul în care să îți dorești să mergi

“Omul sfințește locul”, chiar dacă nu este unul în care să îți dorești să mergi. Doar nu îți face plăcere să mergi la doctor, nu?

Rândurile de mai jos nu sunt însă despre mine sau tine, ci despre partenerul patruped. Nici lui nu îi place să meargă la doctor. De multe ori, a merge la doctor este perceput cu a merge la abator. Sau la supermarket. Ești doar unul dintre pacienții pe care îi are în ziua respectivă, încearcă să îți ofere un tratament pentru problema ta/a lui, după care scoate capul pe ușă și spune: “Următorul”.

Există însă și oameni care pun mai multă pasiune în ceea ce fac. Îmi place să cred că acest “a locui” din “Omul sfințește locul”  are și înțelesul de a exista, a persista, a dăinui. Ei bine, acțiunea asta de a pune stăpânire pe un loc și a-l sfinți transformă simpla locuire, ocupare primitivă, într-un grad de civilizație și de cultură. “Omul sfințește locul” se transformă într-un manifest al normalității și al civilizației, într-o societate tot mai pe repede-înainte.

Într-un context evident nu prea fericit, într-un moment în care am înjurat printre dinți faptul că trebuie să ducem pisoiul la veterinar, după experiențe nefaste din alte ocazii cu oamenii acestei profesii, eu și prietena mea ne-am pus speranțele în Sfântul Facebook. Dacă locul e sfânt, apoi să fie și acest canal de socializare căruia, să îi dăm cezarului ce este al cezarului, ne oferă informații “la cald” și cele mai bune recenzii ever. Așa am ajuns ieri la Blue Point Vet. Nu a contat că traversăm orașul, a contat încrederea pe care ne-au dat-o simplele postări ale celor care se ocupă de pagina lor de Facebook, dar și ale utilizatorilor. Pagina cabinetului emana un vibe pozitiv, optimist și oriunde te uitai puteai citi ‹pasiune› și ‹dragoste pentru meserie›. Unde mai pui că ne-au răspuns și la 7 dimineața, oferindu-ne un sfat, înainte de a ne chema ‹să ne ia banii›. Banii chiar nu contau, conta ca sufletul ăla mic care nu voia să mănânce să fie bine.

Ajunși acolo, lucrurile s-au reconfirmat. Oamenii ăștia chiar sunt din categoria “Omul sfințește locul”. Au răbdare, empatie față de partenerul tău necuvântător, dar și pentru tine, stăpânul. Caută împreună cu tine cele mai bune soluții pentru ca totul să fie bine.

Ajunși acasă, după câteva ore, ne-au contactat să vadă cum se simte pisoi-dragut‹pacientul›.

Așa că “Omul sfințește locul”. Chiar dacă vorbim de unul din categoria ‹ultimul în care ți-ai dori să ajungi›, cu pasiune pentru ceea ce faci, cu interes pentru client și empatie față de problema sa, poți transforma orice vizită în ceva plăcut, despre care ai povesti și altora. Ceea ce am și făcut.

 

Ps: te pupă Toto

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

One thought on ““Omul sfințește locul”, chiar dacă nu este unul în care să îți dorești să mergi

  1. Blue Point Vet

    12 octombrie 2016 at 12:17

    Va pupam si ne bucuram ca va simtiti mult mai bine! Sa mai treceti pe la noi cat sa ne mai facem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*