Aveam mai puțin de 5 ani când mama aproape mă certa că deja am terminat caietul pe care mi l-a cumpărat ieri. Printre linii, curbe și cercuri… umpleam zeci de pagini cu mâzgăleli care se voiau a fi automobile ori avioane.
Anii au trecut și am ajuns să pilotez un avion înainte de a avea permisul de conducere. Pasiunea pentru automobile rămăsese, dar posibilitățile limitate de la 18 ani mă împiedicau chiar și să dau de permis. Eram convins că, fără să am ce conduce, nu are rost să fac școala de șoferi. Iar ideea unui credit doar pentru a avea un automobil nu mă încânta atât de mult.
Mergeam însă la show-uri auto și eram la curent cu domeniul. Știam că într-o zi voi avea un automobil pe care voi avea să îl personalizez.
Pe la 22 de ani s-au aliniat planetele și, prin prisma job-ului, mi s-a recomandat să dau de permis. Aveam și ce conduce, chiar dacă nu automobilul personal. Școala a fost un fleac, legislația ilogică, pe alocuri, dar nu mi-a dat bătăi de cap: am obținut permisul din prima. Condusul devenise pentru mine a doua mare relaxare, după zborul cu avionul.
Doi ani mai târziu, aveam să îmi cumpăr și primul automobil. Un Matiz modest, dar care nu a durat mult până să fie personalizat după posibilitățile de atunci, și pe care îl îngrijeam cât de mult se putea. A 3-a libertate a mea, după zbor și mersul cu bicicleta.
Acum mai puțin de un an însă, s-au mai aliniat planetele încă o dată, și s-a ivit ocazia de a îmi achiziționa un Vw Lupo. Un model care mi-a plăcut mereu, în ton cu nevoile și dorințele mele de la un automobil: să fie mic, potrivit aglomerărilor urbane, ușor de întreținut. Tot atunci m-am despărțit și de Matiz, având norocul ca noul proprietar să plece cu el chiar după ce l-a testat. Nici nu apucasem să îmi dau seama că… nu îl mai am.
De când am intrat în posesia Lupo-ului, am profitat de faptul că este mai ușor de personalizat decât un Matiz, iar toți banii disponibili au intrat în îmbunătățiri de ordin estetic și tehnic. Targetul? Un automobil care să își facă “specia” cunoscută și apreciată. Un automobil pe care l-am botezat #SebiMobilul.
Acum. 
La prima noastră întâlnire.
M-am îndrăgostit de el de la prima cheie învârtită în contact. Atât de tare, încât de fiecare dată după ce îl parchez mă întorc cu privirea să îl admir. Este acel ceva care îmi aduce doza de bucurie de zi cu zi, care m-a adus alături de oameni faini, cu aceeași pasiune, care îmi aduce libertate, purtându-mă oriunde îmi doresc și îmi permite bugetul.
Pasionat (și) de automobile. Cum se manifestă asta?
Dacă în cazul Aviației am pus bazele proiectului frica de zbor .ro, în ceea ce privește pasiunea pentru automobile lucrurile stau în felul următor:
- Mă documentez zi de zi cu privire la lumea auto și la cea a personalizării automobilelor. Citesc, urmăresc conturi de Instagram, discut cu oameni la fel de pasionați.
- Am grijă ca #SebiMobilul să fie în cea mai bună formă a sa. Tehnic și estetic. Mereu curat, cu uleiul și filtrele schimbate chiar înainte de termen, cu mers la mecanic auto sau alți specialiști, dacă ceva pare în neregulă.
- Am urmat cursuri de conducere defensivă, pentru a știi mai multe despre condus și a înțelege mai bine performanțele automobilelor și cum pot fi ele stăpânite în condiții de siguranță.
- Abordez întotdeauna o atitudine defensivă și prietenoasă în trafic. Dau prioritate altor conducători auto să iasă de pe străduțele laterale, iar la drumuri lungi întotdeauna păstrez o distanță mai mare față de cel din fața mea, pentru a le lăsa celor din urmă spațiu pentru depășirile riscante pe care le abordează.
În încheiere, am să te întreb ce pasiune/pasiuni ai și cum se manifestă acestea, dar am să te și invit să îi dai lui #SebiMobilul un follow pe Insta.