VIDEO | Poezia căderii în gol: Ritualurile și diminețile parașutiștilor, văzute prin lentilele camerei de filmat

Un telefon întors cu ecranul în jos, sperând că o să tacă alarma. O cafea făcută cu ochii pe jumătate închiși. O privire aruncată prin haosul din șifonier, în speranța că te hotărăști ce să porți azi…

Cam așa arată o dimineață pentru fiecare dintre noi, înainte de a închide pe dinafară ușa locuinței. Cu toții avem ritualuri care ne ordonează viața de zi cu zi, pe care le numim generic „monotonie”, dar de care, cu toate astea, nu ne lipsim.

Povestea zilei de astăzi este însă despre altfel de ritualuri și aruncă monotonia în aer. La propriu …

Dragoș și Vlad sunt doi publicitari porniți într-un experiment. Social, i-am putea spune. Ei ne arată cu ajutorul artei cinematografice, diminețile unor oameni, de multe ori prin prisma jobului sau hobby-ului pe care îl au.

„Demersul nostru este să aducem o privire nouă asupra unui moment al zilei necunoscut și de multe ori neplăcut pentru unii, dar foarte familar pentru cei ce îi portretizăm. Astfel, fie că vorbim despre o plimbare pe plajă la răsărit, când vin pescarii cu peștele proaspăt, fie că vedem pregătirea unui zbor de parașutism, sunt lucruri spectaculoase și neexperimentate de oamenii normali cu job-uri de la 9 la 5.

Am ales să o facem într-un stil atipic demersului de documentar, un amestec balansat de film, videoclip muzical și documentar. Este “storytelling” emoțional, vorbim despre esențializarea poveștii în imagine și muzică, din dorința de a documenta și transmite starea asociată cu acest moment al zilei”, mi-a povestit Dragoș, atunci când mi-a spus că vrea să documentăm, împreună, începutul de zi al parașutiștilor.

Așa că ne-am urcat în mașină și am plecat…

„I want to break free”… se aude din radioul mașinii. Parcă Universul ne ghicește gândurile și ni le transmite prin semnalul FM al aparatului. Facem stânga de pe șoseaua principală către o altă lume.

Suntem la 12 kilometri de București, la Aerodromul Clinceni, iar drumul pe care tocmai am intrat este o cărare bătătorită de toți cei care au căutat o evadare din cotidian și care au vrut nu doar să își iasă din zona de confort, ci și să își cunoască și depășească limitele, sărind de la câteva mii de metri, cu parașuta. Astăzi vom intra în culisele celor de la Romanian Parachute Asociation, pentru a vedea care sunt ritualurile care preced momentele pe care le știm cu toții: zborul și saltul cu parașuta.

Cu mâinile tremurânde, mergem la bar să ne luăm câte o cafea. Revenim la ritualul nostru de dimineață, în timp ce ei, parașutiștii din foișorul de la Clinceni, și-l încep pe al lor.

Sunt mai bine de 10 inși care se pregătesc. Își pliază echipamentele, îmbracă combinezoanele și așteaptă ca mecanicul și pilotul să termine de pregătit avionul. Un Antonov An2, un mastodont rusesc care a făcut istorie în aviația utilitară. Nu mă mir că aparatul deja considerat „vintage” încă mai zboară, căci nu te poți aștepta la altceva atunci când vorbești de tehnica rusească și de minuțiozitatea și rigurozitatea din aviație, unde totul este întreținut cu atenția cu care un ceasornicar se îngrijește de un ceas elvețian.

În timp ce Dragoș și Vlad filmează de zor, mă așez la o vorbă cu Dan Grigore și cu Adrian Gabriel Luca, fondatorii ROPA (Romanian Parachute Asociation). Amândoi sunt parașutiști cu experiență cu mii de salturi la activ, au pregătit generații întregi de sportivi și au pus bazele dropzone-ului din dorința de a le insufla și altora pasiunea pentru acest sport, dar și pentru a le a da ocazia altor practicanți ai lui, din România și nu numai, să își urmeze hobby-ul.

„Pentru că vezi tu, acest sport este incurabil.”

Tot de la ei aflu că cei care vin să sară cu parașuta pentru prima oară sunt oameni care vor să-și depășească o limită, să își învingă frica de înălțime, ori să dea curs în acest fel pasiunii pentru zbor întâlnită până atunci doar în cărți și filme despre aviație. Odată ce au prins gustul libertății, se apucă de școală, în vederea obținerii licenței de parașutist.

– Nu este periculos? Întreb eu, ignorant…

Dan Grigore mă liniștește: Parașutismul zilelor noastre este mai sigur decât a merge cu mașina la job. Îmi explică faptul că altimetrul, un aparat pe care și-l prind pe mână, îi avertizează când trebuie deschisă parașuta. Alături de el, un altul, electronic, îi avertizează sonor, în cască, dacă cumva l-au ignorat pe primul sau s-a întâmplat ceva. Dacă nici atunci nu se întâmplă nimic, un alt aparat o deschide automat, direct pe cea de rezervă. În plus, procedurile sunt stricte și sunt respectate asemeni unui checklist.

Tot de la el aflu că, cu toate că o parașută principală este împachetată relativ repede, de orice parașutist sau instructor, rezerva este împachetată și verificată doar de anumite persoane, avizate și pregătite în acest sens.

Cât am vorbit noi, avionul a fost verificat, alimentat, iar elevii parașutiști inspectați de către ceilalți instructori. Pe lângă asta, au mai primit și sfaturi pentru a își perfecționa tehnica.

Acum că sunt pregătiți să îmbrățișeze norii, într-o cădere în gol cu peste 200 de kilometri\oră, se grupează în șir indian și se îmbarcă…

Iată că parașutismul nu este despre teribilism sau despre o nevoie de adrenalină. Este o poezie ale cărei versuri descriu pasiunea, dedicarea, atenția, precizia, curajul. O poezie pe care, odată citită, ai recita-o la nesfârșit…

În încheiere dă-mi voie să te întreb: care este ritualul tău? Poate o să devină și el subiect de film. 🙂

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*