Recunosc, cu rușine, că abia anul trecut l-am văzut pe Radu Beligan jucând, în „Lecția de violoncel”. Atunci am văzut un adevărat artist care știe cum să transforme teatrul într-o realitate de câteva zeci de minute. Un om fin, pentru care replicile veneau natural și care, atunci când articula cuvintele, ți făcea pielea de găină. Un actor așa cum rar îți este dat să vezi. Un om blând, pe chipul căruia se citea vulnerabilitatea artistului autentic. O viață de om pusă în slujba artei teatrale pentru care aplauzele nu sunt suficiente. O dovadă că dragostea și pasiunea nu au vârstă.
Astăzi însă, la 97 de ani pe care îi avea, Maestrul s-a dus să joace pe scenă alături de Lucia Sturdza Bulandra, care i-a fost mentor. S-a dus să îi joace pe Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco și mulți alții.
Radu Beligan nu a fost un „Egoist”, așa cum l-am văzut pe scenă. A plecat, lăsând în urmă roluri pe care nu le vom mai vedea interpretate așa prea curând. A plecat lăsând în urmă faptul că mersul la teatru este și o experiență, nu doar un spectacol.
„Dacă Dumnezeu ţi-a dat un dar eşti obligat să răspunzi acestui dar.
Este profund condamnabil să laşi o vocaţie în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească.
Regret? Nu am niciun regret. Nu pot să am. Fata mea spune „cine nu are un regret?’’ Uite, eu nu am! Am trăit şi momente proaste, dar dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor le-aş spune să nu regrete niciodată ceea ce au făcut. Să regrete ceea ce nu au făcut”, spunea el într-un interviu…
Rămâi cu bine, maestre!