Fericirea în carieră. De ceva timp caut să înțeleg cât mai bine fenomenul, căci am putea să îi spunem așa, al fericirii românilor și al oamenilor la locul de muncă. De câte ori nu ai fost nemulțumit de atitudinea unui șef ori a unui coleg? De câte ori nu te-a supărat o situație?
Cu siguranță ești o fire răbdătoare sau îți place prea mult ceea ce faci. Ori nu ai altă alternativă…
După un serial din Revista CARIERE, în care mi-am întrebat prietenii de pe Facebook despre ei și fericirea în carieră, a venit și rândul cuiva care se ocupă cu aducerea satisfacției la job, în rândul angajaților. Adrian Barbu, mai exact, Managing Partner & Trainer theCONSULTANTS, care are o experiență de peste 18 ani în multinaționale, B2B, servicii la nivel de Board național și internațional.
Expertiza sa ca și consultant în domenii diverse, împreună cu studiile, un BA în Lingvistică la Universitatea din Cluj și un MBA de Management la Universitatea din Toulouse, dar și certificarea de Customer Experience Management, alături de Certified Executive Power Coach cu Coaching Leadership International – Canada, l-au făcut un bun candidat pentru un scurt interviu, despre cum vede un profesionist în traininguri și coaching și un manager angajatul român și satisfacția acestuia la locul de muncă, dar și angajatorii naționali. O scurtă lecție în care ne putem identifica propriile greșeli și a le corecta, în vederea creșterii gradului de satisfacție la job.
Sebastian-Radu: Ce îmi puteți spune despre perioada când ați fost angajat? Ce schimbări ați face dacă ați fi din nou unul, având în vedere experiența acumulată până acum?
Adrian Barbu: Am fost angajat timp de peste 20 ani, 3 ani la stat și 17-18 ani în firme private, predominant în multinaționale.
Dacă aș lucra acum din nou ca angajat, aș fi mai atent la relațiile cu colegii: nu aș pune miza unei realizări de obiectiv înaintea unei relații umane bune cu cei din jur, nu m-aș înfuria pe un coleg care lucrează superficial sau nu mă sprijină, ci mai degrabă aș cultiva un mediu ambient echilibrat. Credeam în trecut că a-ți face treaba bine la momentul termenului de livrare e ultima frontieră, dar am descoperit că treaba se face tot mai bine în timp dacă oamenii au relații calme și de apreciere reciprocă.
Niciodată nu am lăsat să îmi fie încălcate valorile, sau nu pentru mult timp; aș face identic și azi, doar că aș căuta căi mai subtile ca să mi le apăr și aș renunța și mai repede la un loc de muncă, șef sau echipă care nu le-ar respecta.
Ca angajat, am preluat voluntar orice provocare, cu cât mai mare cu atât mai bine și am folosit orice prilej să mă dezvolt profesional sau personal; într-o firmă în care nu se putea crește salariul la un moment dat, am cerut un buget de training în locul creșterii și l-am primit. Ce am observat ulterior este că aceste acumulări sunt foarte valoroase ulterior, sunt ca o creștere sustenabilă a valorii tale la bursă: competențele și experiența dobândite sunt valută forte oricând, nu te mai temi de schimbări în carieră, restructurări, rate la bancă.
Prin natura meseriei, împărtășesc zilnic toate experientele și revelațiile mele, încercând să le dăruiesc ceva și eu altor angajați, care să le aducă valoarea dorită în viața lor.
Sebastian-Radu: Cum este angajatul român comparativ cu cel străin?
Adrian Barbu: Angajații români se confruntă acum cu prezența a două-trei valuri de generații puternic diferite care lucrează împreună (X, Y și Flux), de aceea, e cam greu să identificăm un profil mediu tipic.
Totuși, agregând un portret al angajatului român, așa cum a fost el „desenat” de factori externi, cum ar fi mediul social și economic, educația și cultura companiilor de aici, aș spune că:
În comparație cu un angajat din Europa de Vest, angajatul român mediu este foarte inteligent dar cu educație practică insuficientă, foarte capabil, dar mai puțin orientat către productivitate. Angajatul român își realizează obiectivele dar preferă să lucreze în salturi, împins de termenul limită, nu întotdeauna planificat. Față de un vestic, lucrul în echipă se coagulează mai greu la noi, românul muncește mai bine când e singur.
A început să-și cunoască drepturile în firmă, dar încă nu are puterea morală să și le ceară ferm (poate pentru că are acum rate, și se teme…?). Are inițiative, dar dacă îi sunt refuzate ideile o dată- de două ori, renunță să le mai împărtășească (în timp ce un Vestic continuă să preseze, ca un ciocan pneumatic).
Fericirea în carieră? Angajatul român este astăzi frustrat de mediul predominant nesănătos din majoritatea companiilor, dar nu ia atitudine nici ca individ, nici ca grup, ci se bucură să „depresurizeze” în weekend, la un grătar și bere cu prietenii sau într-un club.
Angajatul român e loial și sentimental, chiar dacă muncește mult pe bani puțini și este tratat rău. El stă într-o firmă între 5 și 15 ani. Îl sperie gândul schimbării.
Acesta ar fi portretul mediu. Sunt angajați care au adoptat în intregime filozofia vestică, sunt eficienți, se exprimă, își apără drepturile, pleacă atunci când le sunt inculcate valorile. Doar că încă sunt insuficienți pentru a însănătoși cultura medie de organizație.
Angajatul român este încă ingenuu și îi place mult să învețe și să se dezvolte profesional, și ca persoană; din această cauză, avem foarte mulți angajați români care sunt mai bine pregătiți decât cei din vest și de aceea avem deja mulți expați, până la funcții de nivel global.
Sebastian- Radu: Dar angajatorul? Cel român, nu multinaționalele.
Adrian Barbu: Angajatorul român a făcut bani, deține capital și active fixe și a început să înțeleagă că după o creștere fără piedici de 10-15 ani în piețele emergente, acum piețele s-au maturizat, comoditizat și creșterile sunt dificile. El își dă seama că poate merge mai departe, că productivitatea echipelor lui e încă mică, dar nu știe cum să facă.
Majoritatea pun presiune pe angajat, îi reproșează acestuia eșecurile firmei și nu realizează că de fapt dificultățile actuale vin din lipsa unui know-how actualizat în zona de management strategic și performant sau cea de leadership. Fericirea în carieră e inexistentă pentru ei.
În general, antreprenorul român gândește și ia deciziile singur, chiar dacă are directori, îi folosește mai mult ca pe niste supervizori bine plătiți decât ca manageri.
Investește puțin sau deloc în dezvoltarea profesională a angajaților, nu împuternicește pe nimeni și nu deleagă sarcinile importante nimănui. În general aprobă personal orice, de la o angajare la nivel de operator până la fiecare plată din cont, are puțină încredere în alții (poate că a și pățit-o, cu angajați mai puțini etici). El știe că el a ajuns până aici pentru că a fost inspirat, harnic, atent și și-a făcut treaba bine (lucru adevarat), dar nu crede că cei ce lucrează pentru el ar putea să fie exact la fel.
Angajatorul român apreciază stabilitatea și loialitatea puțin mai mult decât performanța de vârf (după modelul italian), de aceea preferă să păstreze un angajat mult timp, chiar dacă are impresia că acesta ar putea produce ceva mai mult.
Există deja și câteva firme puternice care au început să se gândească să învețe lucruri noi în zona de strategie, management și chiar leadership, discută deja cu consultanții de afaceri din piață sau chiar au început mici proiecte de schimbare în organizații alături de aceștia. În următorii ani, această tendință va crește și în decada următoare va căpăta o tendință de masă.
Sebastian-Radu: Cum sunt românii la interviu? Ce îi puteți sfătui pe cei care se află în căutarea unui job?
Adrian Barbu: Foarte mulți aplică „la noroc”, ca și cum ar fi la pescuit, pentru că nu au o strategie și un plan de viață și carieră, caută doar „o sursă de bani lunară”.
Cei mai mulți sunt neinițiați în prezentarea cu efect a propriei persoane, într-adevăr. Pe de altă parte, tinerii din generația X (30 ani și +) se prezintă super-profesionist, pun întrebări puternice angajatorilor și nu “se mai aruncă” spre orice post, caută job-ul ideal cu fiecare aplicare.
Pe toți i-aș sfătui să urmeze exemplul acestora din urmă.
Sebastian-Radu: Unde ar trebui să găsească motivarea angajatul, atunci când liderul nu îl motivează și nici cu colegii nu se înțelege bine?
Adrian Barbu: În dezvoltarea personală, în relații frumoase și echilibrate în familie, în artă și sport, în cultivarea unor pasiuni care îl implinesc.
Sebastian- Radu: Apropo de asta, ce ar trebui să facă angajații pentru a găsi fericirea în carieră, echilibrul dintre viața profesională și cea personală?
Adrian Barbu: Dacă vor să găsească fericirea în carieră, ar trebui să își crească productivitatea, micșorând numărul de ore lucrate. Să nu accepte ore suplimentare care nu se justifică, să eficientizeze și scurteze ședințele interminabile în care „se bate apa în piuă”, să sune la 2-3 ore pe cei dragi când nu pot fi cu ei, să se dedice celor dragi atunci când sunt împreună, nu să stea cu nasul în ecranul telefonului.
Sebastian-Radu: Ce sfaturi aveți pentru lideri?
Adrian Barbu: Dacă vor să găsească fericirea în carieră, cele mai importante două lucruri ar fi: să-și găsească echilibrul interior și să fie atenți la cei din jur, să lase jos garda ego-ului.
Sebastian-Radu: Dar pentru angajații români care caută fericirea în carieră?
Adrian Barbu: Să își cunoască talentele și punctele forte, să construiască pe ele o strategie clară de viață și carieră, să nu se abată de la ea (doar să o adapteze schimbărilor din mediu).