Sebastian Radu. Content writer, jurnalist și consultant în comunicare online și PR | Interviuri, articole și știri despre oameni, lucruri, întâmplări și locuri din jurul tău
sebastian-radu.ro este locul în care vei găsi povești de viață menite să inspire, întâmplări din viața mea din care poți trage învățături, recomandări, informații din domeniile mele de interes (aviație, auto, travel, tehnologie), cât și articole pe care le-am scris și le scriu pentru alte publicații. Am descoperit că scrisul nu este despre a descoperi, a inspira și a da mai departe. Puterea pe care o au cuvintele este nemărginită și încerc să o exploatez cât mai mult în aceste pagini virtuale.
Îți mulțumesc pentru interesul acordat. Pentru că la mine „Cuvintele prind aripi” vom face împreună un zbor asupra vieții mele profesionale și, mai ales, personale. Din această perspectivă vei vedea care a fost contextul în care s-au desfășurat etapele importante din viața mea, și cum am ajuns unde mă aflu acum, din punct de vedere profesional.
Cine este Sebastian Radu? Păi, un tânăr de 34 de ierni, care le spune tuturor că are 1.70 de metri când, de fapt, are 1.68 de metri. 🙂
Am văzut lumina zilei sau, mai bine zis a nopții pe 17 ianuarie 1990, la ora 12.30. Primul eveniment semnificativ al vieții mele a fost botezul. Asta s-a întâmplat în Iunie, vara aceluiași an când au venit minerii la București. Petrecerea de după evenimentul creștinării mele, “Dadu Besi”, cum m-am prezentat până pe la vârsta de trei ani, a avut loc la restaurantul Capșa. Invitații au dansat pe sub mese, ferindu-se de sticlele incendiare care spărgeau geamurile clădirii. Revoluționar de mic, ce să mai! Am început școala pe la vreo 3 ani, când mama începuse să ma ia cu ea la ore. Tot atunci, am început să desenez primele liniuțe și bastonașe, care mai apoi s-au transformat în litere și în cuvinte. La puțin timp după, am descoperit lectura fraților Grimm, o carte roasă de trecerea anilor pe care abia o dădeam jos din bibliotecă de grea ce era. Un an mai tarziu, având o pianină acasă, am fost așezat în fața ei. De la Do-Re-Mi-Fa-Sol-La-Si-Do am ajuns să cânt Beethoven și Mozzart. Când nu cântam la pian sau citeam, ieșeam în curte și demontam aparatura electronică veche sau îmi construiam fel și fel de mașinuțe din lemn. Tot în această perioadă, îmi găseam fel și fel de animale de companie. De la melci, ciori, porumbei, șerpi, șoparle la… pui de găină, din curtea bunicii. Ele erau cele mai bune prietene ale mele căci, cu cei din exteriorul universului meu, băieții și fetele de prin vecini, nu prea mă înțelegeam. Nu că nu aș fi încercat, în puținele ocazii când îmi juleam genunchii alergând pe stradă, să mă împrietenesc, dar sfârșeam, de cele mai multe ori, plâns și cu nisip în cap.
Grădiniță nu am făcut. Ar fi trebuit, eram înscris la Lipatti, la gradinița liceului de muzică. Eram însă atât de bolnăvicios, mai tot timpul răcit, încât prindeam câteva zile pe lună de școala. Nu m-a dezavantajat însă. Oricum, când am ajuns în clasa I știam să scriu cu litere de tipar și să citesc. Primul an l-am făcut la muzică, la George Enescu.
În clasa a doua m-am înscris însa în Cervantes, să învăț spaniola. Imi plăcea mie cum sună și mi-am zis că pot face muzica în paralel, făra probleme. Și am reușit, dar nu mai mult de un an. Prima notă luată în noua școala a fost un insuficient la matematică.
După clasele primare a urmat gimnaziul. Tot în Cervantes. Deși îmi era teamă, trecerea de la un dascăl pentru toate materiile la 12 dascăli nu a fost atât de rea.
Îmi amintesc că eram prin clasa a 7-a când, alături de alți doi colegi, am învățat programul celor care aduceau “cornul și laptele”. Noi nu primeam, li se dadeau doar celor din clasele I-IV. Când mașina lăsa lăzile la intrarea în instituție, noi șterpeleam câteva, până să vină să fie luate de un responsabil. Până într-o zi când, una dintre femeile de serviciu s-a prins de manevra noastră și ne-a fugărit prin școală, aruncând cu ce putea după noi. Tot în clasa a 7-a, am ramas corijent pe vară la mate, iar toată vacanța am mers la pregătire. Nu mi-a facut rău, ba chiar am luat corijența cu nota opt! Când nu învățam mă plimbam cu bicicleta 10-20, chiar și câte 30 de kilometri. Descoperisem libertatea mersului pe două roți, care mai târziu m-a purtat către ceea ce sunt acum.
In clasa a 8-a, după ce am dat examenul de Capacitate, am hotărât să fac liceul în altă parte. Am ales „Socolescu”, liceu cu profil de Arhitectură și Lucrări Publice. Eram în clasa 9i, cu profilul “Desenator tehnic”.
În clasa a 12-a am descoperit o a doua libertate care mi-a marcat viața: zborul. Chiar în ultima zi din vacanța de vară, înainte de a începe anul Bacalaureatului, am avut ocazia să fac un zbor cu motodeltaplanul. Din întâmplare. Ajunsesem cu bicicleta pe Clinceni și… pur și simplu curiozitatea, alături de bunăvoința pilotului, m-au urcat la bordul aeronavei. M-am îndrăgostit irecuperabil de acest sport și, cu toate că aveam un an greu, mergeam la Clinceni cât de des puteam. Cu bicicleta!
Am luat Bac-ul fără probleme. Sau pe aproape! La sport m-am chinuit mai mult decât la orice altă materie. Aveam printre probe să fac câteva manevre fotbalistice (ceea ce nu făcusem niciodata în cei 18 ani de existență, căci nu mă pasionase). M-am descurcat însă.
Sebastian Radu. De la Instalații de Construcții la jurnalist, content writer și PR.
Unde să mă înscriu? La ce facultate? Urmând sfaturile dirigintei, care vreme de 4 ani mă trimisese la toate olimpiadele de desen tehnic, mi-am depus dosarul la UTCB – Instalații de Construcții. În aceeași vară am aflat de existența unei reviste de Aviație și m-am hotărât să le trimit un articol despre primul meu zbor. Mai târziu, am fost contactat spre a colabora ca redactor în cadrul publicației și, ușor – ușor am descoperit cum, la Aerodromul pe care proprietarul revistei îl deținea, poți să te întreții din pasiune. Aici, de-a lungul celor 5 ani petrecuți, am învățat bazele a tot ceea ce știu astăzi. Am organizat evenimente, am organizat zile de zbor și am împărtășit pasiunea mea și a camarazilor de zbor miilor de oameni care ne-au trecut pragul.Poate te întrebi de ce nu m-am făcut pilot, dacă tot îmi plac avioanele. Am vrut să fac asta, chiar la finalul clasei a 12-a, însă nu am putut, din cauza unei probleme de vedere. Deși vestea m-a demoralizat teribil, am descoperit că a împărtăși pasiunea ta altora este extrem de frumos.
Revenind la studii, de-a lungul primului an universitar mi-am reamintit de ce uram matematica și științele exacte. Am renunțat la Instalații și m-am hotărât sa mă înscriu, în următorul an, la Jurnalism. Cam târziu însă. Revista de Aviație avea sa se închidă. Unde mai aveam eu sa le vorbesc oamenilor despre zbor? În acel moment am descoperit online-ul și puterea lui. Încetul cu încetul, am creat o comunitate în jurul a ceea ce fusese „idealul tiparit” al altcuiva.În cei 3 ani din timpul facultății de Jurnalism am făcut doar ce mi-a plăcut: am scris, am zburat și am împărtășit, prin puterea care creștea în mine, pasiunea pentru Aviație către mii de oameni.
În paralel, pentru a nu mă plafona, am ales sa mai „fur” din tainele meseriei și din alte redacții decât cea proprie, dar și să urmez cursuri de specializare. “Cuvintele prind aripi”. Dar și puii, după ce cresc își iau zborul. Am ales sa ma dedic “full time” presei. Am descoperit cum este sa scrii pe alte nișe, precum cea juridica sau cea manageriala și de dezvoltare personala. Astfel, m-am convins și mai mult ca menirea mea este sa descopăr povesti și sa le dau mai departe. Să nu crezi că de aviație am uitat! În încercarea de a vedea domeniul din perspectivă managerială (sper că nu ai uitat că matematica și științele exacte îmi dau de furcă), m-am înscris și am absolvit un masterat de Management Aeronautic. Între timp…
Tot în acest an, m-am angajat într-o agenție de comunicare (The Good Company) – marcom, pentru a-mi desăvârși abilitățile de marketing. În acest context, m-am ”specializat” pe content writing și copywriting, îndepliniind însă toată paleta de task-uri dintr-o agenție, din rolul de account.
În 2017 am demarat seminarul “Nu îmi e frică să zbor”.
Prin intermediul acestuia încerc să ajut, alături de partenerii de organizare, oamenii cu frică de zbor. Iată cum a fost la prima ediție: https://goo.gl/i7OdfDTotodată, am pus bazele portalului fricadezbor.ro, primul site din România care tratează Aviația din perspectiva aviofobilor.
În 2024 am ajuns la 15 seminarii organizate și peste 500 de aviofobi ajutați să călătorească mai liniștiți!În 2019 am pus bazele Asociația Iubim Aviația și zborcadou.ro – primul antreprenoriat social în aviație, din România!
Aici poți vedea mai detaliat la ce mă pricep. Dacă crezi că te pot ajuta, pe tine sau business-ul tău, nu ezita să îmi scrii: