Dacă stau să mă gândesc puțin, aș putea împărți șoferii în două tabere: cei care cred că “lor nu o să li se întâmple niciodată” și eu.
Eu reprezint o categorie întreagă, despre care nu știu să vă mai dau exemplul unui alt membru. Reprezint categoria șoferilor care au un sfert de portbagaj ocupat cu instrumente precum șurubelnițe, chei, fostele bujii și chiar un bec. Este probabil o riminiscență a anilor petrecuți călare pe scuter, în portbagajul căruia se regăseau cam aceleași lucruri. Poate de asta este legat și faptul că nu am o mașină pretențioasă, un Matiz, căruia mai poți să îi faci una alta fără să fii nevoit să te duci la un doctor în mașini.
Nu mi-au folosit niciodată, nici pentru mașină și nici pentru scuter, însă îmi conferă un sentiment de încredere, în plus, atunci când plec cu mașina la drum. Nu mi-au folosit nici când am calat motorul scuterului, departe de casă, pe DN1, și a trebuit să caut pe internet o firmă de tractări auto, pentru a ajunge cu el acasă, ori direct la mecanic. Cu toate acestea, continui să le port cu mine, așteptând ziua în care prezența unei simple și banale șurubelnițe va face diferența dintre a rămâne pe dreapta sau a continua drumul.
Despre prima categorie însă, pot să vă spun multe. Mulți pleacă cu mașina fără să se uite măcar la nivelul de ulei, să verifice roata de rezervă, ori cu probleme pe care le știu, dar le ignoră, simțindu-se norocoși în acea zi. Mai rău este că nu au niciun plan B, cum nu am avut nici eu atunci, cu scuterul.
Gândindu-mă la această categorie de șoferi, mi-am adus aminte de o întâmplare de anul trecut, când am fost în Samothraki. Am plecat propunându-ne să ne deplasăm aproape unii de alții, dar planul a rămas la București.
Iar dacă la ducere totul a mers bine, la întoarcere s-a întâmplat neprevăzutul: una dintre mașini s-a stricat, iremediabil. În noapte, pe undeva prin pustietățile Bulgariei. Ne-am reunit câțiva, cam 3 mașini, însă nici una nu era în stare să o tracteze pe cea defectă (nu doar mai mare, ci și foarte încărcată), și nici nu aveam cu ce. Da, 12 oameni, din cele 3 mașini, ne uitam la epava de pe marginea drumului ca ‹mâța-n calendar›.
După îndelungi dezbateri, am căutat pe internet o firmă de tractări auto, am sunat, am oferit locația, ne-am regrupat și i-am lăsat acolo doar pe proprietarul mașinii și pe prietena lui, restul continuându-ne călătoria, mai înghesuiți. Peste câteva ore aveau să vină și ei, cu mașina pe platformă.
După această întâmplare, am înțeles cât de important este să ai un plan B pentru călătoria ta, dar și ca vulnerabil ești, atunci când pleci cu mașina departe de casă, pe drumuri necunoscute. Am înțeles că nu te costă nimic să ai un număr de telefon salvat în agendă sau notat undeva în mașină, al unei firme de tractări. Doar știi că tehnologia poate da și ea rateuri, iar de regulă o face când îți este, vorba aia, lumea mai dragă.
Tu din ce categorie de șoferi faci parte? M-aș bucura să mai găsesc unul ca mine! :).
Depinde foarte mult de stadiul masinii. Daca esti cu o masina noua sau relativ noua, atunci probabilitatea sa patesti o pana nasoala este foarte mica si, implicit, nu vei cara cu tine truse de scule si cutii cu piese. Abordarea asta s-ar aplica, zic eu, si daca esti cu o masina ceva mai veche, dar pe care ai intretinut-o foarte bine si pe care esti sigur ca te poti bizui. In astfel de situatii nu cred ca este cazul sa cari dupa tine mai mult de o canistra cu carburant, sa fie acolo.
Daca esti, totusi, cu o masina mai veche si care mai si are unele probleme (pe care, eventual, sa le si cunosti), atunci tine de inconstienta sa pleci la un drum mai lung fara ca macar sa ii faci o verificare temeinica inainte.
Ideea este ca soferul trebuie sa se adapteze la masina pe care o are, nu sa isi asume gratuit riscuri.
Corect. Dar să ai numărul unei firme de tractări auto notat undeva, este mai avantajos decât a lipi un sticker norocos de la BOR.