Voi înota la Swimathon 2018, pentru un București mai bun!

Voi înota la Swimathon 2018, pentru un București mai bun!

Swimathon este cel mai mare eveniment de strângere de fonduri prin înot din România ce, de 6 ani încoace, susține proiecte care își propun să rezolve probleme concrete din jurul nostru. Iar anul acesta, am acceptat invitația de a face parte dintr-unul dintre grupurile de înotători, și de a contribui la strângerea de fonduri necesare unui proiect ce are potențialul de a îmbunătăți viața locuitorilor din Capitală, dar și, de ce nu, de a crea un precedent pentru restul orașelor.  

swimathon 2018

Dintre toate cauzele pe care Swimathon 2018 le susține, la această ediție, am ales CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică, întrucât am rezonat cu menirea lor din prima clipă: advocacy-ul, creșterea participării cetățenilor la deciziile publice, la nivelul Consiliului General al Municipiului București și la Primăria Capitalei. Da, deși dreptul de a participa la aceste ședințe este garantat de lege, acest lucru nu se întâmpla, până în 2016, după multă presiune din partea lor și a partenerilor de la ActiveWatch şi Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR).

Mai multe detalii despre proiectele CeRe și motivele pentru care au nevoie de susținere, se regăsesc pe pagina dedicată Swimathon 2018.

Astfel, până pe 30 iunie, când echipa mea va înota timp de 45 de minute – cu ștafete, vom căuta să adunăm cât mai multe fonduri pentru ca demersul de a aduce mai multă transparență decizională în Primăria Capitalei să continue.

Mă poți susține și tu la Swimathon 2018!

Nu ai cum să nu îți dorești o viață mai bună, ca cetățean. Să știi cum sunt cheltuiți banii de la buget, ce îmbunătățiri se vor aduce vieții tale de zi cu zi, ce greșeli s-au comis și cum pot fi ele îndreptate. Pentru toate acestea însă, noi, cetățenii, avem nevoie de reprezentanți puternici, care să ne reprezinte: CeRe, ActiveWatch și OPTAR. Donează, orice sumă, pentru ca ei să își poată continua activitatea.

Și, pentru că sunt conștient că nu sunt cel mai bun înotător, dar am alte tool-uri prin care pot ajuta (și) mai bine, pun la bătaie câte un advertorial pe blog pentru cei care au un business și donează minimum 200 de lei, sau un advertorial + un banner pe homepage, timp de 6 luni, pentru cei care donează minimum 300 de lei.

Ce zici, ne ajuți să facem Bucureștiul mai bun?

Ți-a plăcut acest articol? Arată-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*